Părinţi avem sau poate nu mai sunt,
Ne vom întoarce şi noi în pământ,
Din glie-am fost făcuţi, ne vom întoarce,
Lăsând pe alţii spre a se mai naşte.
Trăind, iubim, cum Domnul ne iubeşte,
Trăind, iubim, cum sufletul ne este,
Ne bucurăm, când dimineaţa-ncepe
Vedem grădina, nu-nceput de stepe.
A fi bătrân înseamnă nemurire,
A fi bătrân înseamnă doar iubire,
Părinţi, copii, nepoţi şi strănepoţi
Şi o soţie s-ajungă pentru toţi.
Vedeţi, cum ne iubim, de ne-ntâlnim?
Vedeţi, cum iubim, de parcă ne-mplinim?
Aşa cum trăim, viaţa nu desparte,
Împreună, acum şi pân` la moarte.
Încă nu-i apus, un soare răsare,
Sărbătorim tot ce e sărbătoare,
Întinerim cu orice întâlnire,
Bătrâneţea-i a Domnului iubire.
Să rămânem noi, fără prejudecăţi,
Ne întâlnim acum şi-n alte dăţi,
Să rămână tot ce-am făcut frumos,
Că-i viitor din vremi şi-i luminos!
Însoţitori vor fi, să fie îngeri,
Dacii sărbătoreau fără de plângeri,
Ne spunem “La mulţi ani!”, mai sunt destui
Şi nu trăim în locul nimănui.
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ
