Ministerul Justiției a avut 25 de miniștri de la Revoluție încoace

Publicat pe : 16 decembrie 2025

Distribuie știrea

 

Documentarul Recorder ”Justiția Capturată” a arătat întregii Românii ceea ce se știa deja – că în țărișoara noastră justiția nu e despre lege, ci despre putere. Nu este o noutate că oameni grei, cu fapte penale grave, au scăpat de condamnări prin prescrierea faptelor sau prin achitare, chiar instanțele contrazicându-se una pe alta. În România lui ”Las-o bă, că merge așa”, dreptatea e numai la Dumnezeu.

”Nu pot să mă apuc să demit un ministru pentru activităţile pe care le-a derulat…”

După Revoluția din decembrie 1989, Ministerul Justiției a fost condus de nu mai puțin de 25 de miniștri, unii dintre ei fiind numiți în funcții de mai multe ori în perioade diferite. Este cazul lui Cătălin Predoiu, căruia societatea civilă îi cere demisia din funcția de viceprim-ministru, după dezvăluirile Recorder, și care a fost ministru al Justiției în guvernele: Tăriceanu, Boc, Ludovic Orban, Ciucă, Ciolacu 1 și 2 și Bolojan.

 

Premierul Ilie Bolojan nu s-a lăsat impresionat de dezvăluirile care aruncă în aer justiția și nu intenționează să-l demită pe Predoiu. Ca la noi, urmează verificări, anchete, bla, bla, bla…

 

“În afară de a face declaraţii, care e un aspect ce ţine de lumea politică, trebuie să vedem fondul problemei. (…) Domnul Predoiu a fost ministrul Justiţiei o perioadă de timp în anii anteriori. Fiecare dintre noi are o răspundere faţă de domeniul unde a avut o funcţie de responsabilitate. (…) Nu poţi fugi de răspundere legat de ce s-a întâmplat în această perioadă. Asta trebuie analizat la modul cinstit şi nu înseamnă că dacă ai luat o decizie şi ai făcut o lege într-un fel, ai luat o măsură într-o anumită direcţie, a ieşit totul bine sau cei care au pus în practică acele măsuri le-au pus în practică cu bună credinţă. Deci, eu nu pot să mă apuc să demit un ministru pentru activităţile pe care le-a derulat cu nişte ani de zile înainte, în condiţiile în care, sigur, nu este identificată o răspundere directă, dar asta nu înseamnă că nu voi purta o discuţie cu domnul Predoiu şi, aşa cum am spus, voi vedea care sunt problemele care rezultă din acest reportaj”, a declarat Ilie Bolojan, la postul B1 TV.

Titus Corlățean – ministru al Justiției pentru nici 3 luni

Redăm mai jos lista cu numele celor care au condus Justiția din România în ultimii aproape 36 de ani.

• Teofil Pop: 3 ianuarie 1990

• Victor Babiuc – 28 iunie 1990

• Mircea Ionescu Quintus – 16 octombrie 1991

• Petre Ninosu – 19 noiembrie 1992

• Iosif Gavril Chiuzbaian – 6 martie 1994

• Ion Predescu – 3 septembrie 1996

• Valeriu Stoica – 12 decembrie 1996

• Rodica Stănoiu – 28 decembrie 2000

• Cristian Diaconescu- 10 martie 2004

• Monica Macovei – 29 decembrie 2004

• Tudor Chiuariu – 5 aprilie 2007

• Teodor Meleșcanu – 15 ianuarie 2008 (interimar)

• Cătălin Predoiu – 29 februarie 2008 – 3 octombrie 2009

• Cătălin Predoiu – 3 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009 (interimar)

• Cătălin Predoiu – 23 decembrie 2009 – 7 mai 2012

• Titus Corlățean – 7 mai 2012 – 6 august 2012

• Victor Ponta – 6 august 2012 – 23 august 2012 (interimar)

• Mona Pivniceru – 23 august 2012 – 21 decembrie 2012

• Mona Pivniceru – 21 decembrie 2012 – 27 martie 2013

• Victor Ponta – 27 martie 2013 – 15 aprilie 2013 (interimar)

• Robert Marius Cazanciuc – 15 aprilie 2013 – 17 noiembrie 2015

• Raluca Alexandra Prună – 17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017

• Florin Iordache – 4 ianuarie 2017 – 9 februarie 2017

• Ana Birchall – 9 februarie 2017 – 23 februarie 2017 (interimar)

• Tudorel Toader – 23 februarie 2017 – 24 aprilie 2019

• Ana Birchall – 24 aprilie 2019 – 10 iunie 2019 (interimar)

• Ana Birchall – 10 iunie 2019 – 4 noiembrie 2019

• Cătălin Predoiu – 4 noiembrie 2019 – 23 decembrie 2020

• Stelian Ion – 23 decembrie 2020 – 1 septembrie 2021

• Lucian Bode – 1 septembrie 2021- 25 noiembrie 2021 (interimar)

• Cătălin Predoiu – 25 noiembrie 2021 – 15 iunie 2023

• Alina Gorghiu – 15 iunie 2023 – 23 decembrie 2024

• Radu Marinescu – 23 decembrie 2024 – prezent

Practic, la cârma Justiției din România miniștrii au fost schimbați ca pe șosete. În multe cazuri, nici nu apuca ministrul să-și dea seama ce se petrece în sistem, că era înlocuit după cum dicta politicul. Și atunci de ce ne mai mirăm că în justiție comandă oamenii care dețin puterea, iar independența justiției este doar un mit, o poveste de spus pe la Comisia Europeană?

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE