# Cristian Gentea: ”E de neînțeles pentru mine. Am primit doar amânări și tot așteptăm”
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a explicat la postul Antena 3 Pitești că întâmpină dificultăți cu proiectele realizate prin programe guvernamentale. Mai precis, în unele cazuri, documentele se lasă așteptate, iar lucrările nu pot fi recepționate, chiar dacă sunt finalizate. Și, din păcate, nu se știe când anume se vor rezolva aceste neînțelegeri între administrația piteșteană, pe de o parte, și responsabilii de la București.
”Instabilitatea politică aduce riscuri enorme în finanțarea proiectelor aflate în derulare.
Sunt foarte multe investiții finanțate prin PNRR, iar situația din țară nu este deloc bună, din ceea ce înțeleg de la alți primari. La Pitești, avem 11 proiecte finanțate prin PNRR pe care le finalizăm până la 31 iulie: renovarea a trei creșe (Popa Șapcă, Henri Coandă și Castelul Magic), a două școli gimnaziale (Marin Preda și Ion Pillat), a liceelor Ion Barbu și Dacia, precum și a căminului Liceului Astra. De asemenea, mai avem managementul traficului, cu semaforizare inteligentă – un lot și stațiile de încărcare pentru autovehicule electrice.
Sunt foarte concentrat pe proiectele pe care le avem pe PNRR. Sunt 11 proiecte, și nu-mi doresc altceva decât să le închidem fără niciun fel de probleme până în 31 iulie. Să știți că am discutat și la București și sunt foarte multe investiții în țară pe PNRR, unde situația este una deloc bună și veți vedea că nu vor fi închise aceste proiecte. La noi sunt un pic ”șocat” că, din cele 11 proiecte, cred că 9 sunt finalizate din punct de vedere fizic, dar ne blocăm la documente. Același lucru s-a întâmplat și cu partea de CNI… Sala de sport de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” e gata de opt luni, dar nu putem să o recepționăm pentru niște documente, fiindcă firma a intrat în insolvență. Nu știu cum se va regla treaba asta… Am vorbit des la CNI. Dar același lucru este și la PNRR. Tot timpul, și eu și dl. viceprimar Lucrețiu Tudor, le-am transmis să fie foarte atenți că, dacă se întâmplă ceva, noi nu vom pierde nici măcar un cent. Ne vom îndrepta împotriva lor. Am făcut tot ce a ținut de noi, le-am dat și o mână de ajutor, am transmis situația la București, la rambursări, deci noi nu avem nicio vină. Dar asta nu prea înțeleg – practic au lucrat pe banii lor, au dus proiecte la bun sfârșit și acum nu sunt în stare să vină cu documentele. E de neînțeles pentru mine. Am primit doar amânări continue și tot așteptăm.”, a declarat primarul Cristian Gentea la Antena 3 Pitești.
