Învățământul din mediul rural în derivă… Niciun elev nu a promovat Evaluarea Națională în 8 școli din Argeș

Publicat pe : 20 iulie 2026

Distribuie știrea

Educația din mediul rural este cu un picior în groapă! 36,39% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural, din înteaga țară, nu au promovat Evaluarea Națională. De partea cealaltă, numai 11,63% dintre elevii de la oraș au picat examenul. Practic, rata mediilor sub 5 este de peste trei ori mai mare în rural decât în mediul urban., potrivit Edupedu.ro.

Rezultate foarte slabe în 24 de unități de învățământ din Argeș

An de an se vorbește despre eșecul școlii de la țară, dar niciun ministru al Educației nu a pregătit reforme serioase pentru a spriniji copiii din mediul rural. Niște burse sociale acordate elevilor care fac parte din categorii defavorizate iată că nu aduc rezultate mai bune la învățătură. Unde mai pui că, din anul școlar 2025-2026, clasele din rural au fost comasate, iar simultanul a preluat puterea. Din păcate, pentru calitatea învățământului…
În Argeș, 24 de școli gimnaziale, toate din mediul rural, au înregistrat un număr record de elevi care nu au reușit să obțină media 5 la Evaluarea Națională. În 8 unități de învățământ, niciun elev nu a fost promovat, iar în celelate numai doi sau trei elevi au primit note de trecere. Un fapt care trebuie menționat este numărul mare de elevi care nu s-au prezentat la niciuna din probele de examen. Ceea ce, da, este foarte grav. Un exemplu în acest sens este ȘCOALA GIMNAZIALĂ BÂRSEȘTI, din comuna Tigveni, unde, din 12 elevi înscriși, unul singur a fost promovat, restul au fost absenți. 11 absenți dintr-o clasă de 12 elevi…
Vă prezentăm lista școlilor gimnaziale din Argeș în care s-au obținut cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională 2026:
• Scoala Gimnazială ”Gheorghe I.I.C. Brătianu”, Rătești – (23 elevi) 2 admisi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ „RADU GOLESCU” ȘTEFĂNEȘTI din judeţul ARGEȘ – niciun admis din 4 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VICTOR ȚÂRCOVNICUL” POPEȘTI  – 2 admiși din 11 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VLADIMIR STREINU” TEIU – niciun admis din 7 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ BABAROAGA – 2 admiși din 8 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂDENI – niciun admis din 9 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ BÂRSEȘTI – un singur admis, restul absenți, total 12 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRĂTIA -CIOMĂGEȘTI, 2 admiși din 6 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ COȘEȘTI, niciun admis din 9 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ GLÎMBOCATA – 1 admis din 6 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ HÂRSEȘTI – 3 admiși din 11 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NĂMĂEȘTI – niciunul admis din 13 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ALBEȘTII DE MUSCEL 2 admiși din 6 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BUGHEA DE SUS nicunul din 12 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CETĂȚENI – 6 admiși din 21 de elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 COCU – 2 admiși admiși din 8 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 HÎRTIEȘTI 5 admiși din 17 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RECEA – 5 admiși din 14 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 UDA – niciunul admis din 3 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ PODU-DÂMBOVIȚEI (la această unitate de învățământ a absolvit clasa a VIII-a un singur elev, dar acesta nu a promovat Evaluarea Națională)
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ SLĂNIC – 3 admiși din 8 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ TUFANU – niciun admis din14 elevi. 7 dintre ei au fost absenți
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ VÂLCELE – 2 admiși din 8 elevi
• ȘCOALA GIMNAZIALĂ VOINEȘTI niciunul admis din 9 elevi

Vezi și știrea  Dispare Evaluarea Națională la clasa a VIII-a!? Elevii ar putea intra la liceu pe baza mediilor din clasele V-VIII

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 21.07.2026

1 EUR = 5.2384 LeiScădere
1 USD = 4.5850 LeiScădere
1 GBP = 6.1574 LeiScădere
1 CHF = 5.6619 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE