# Lucrările la Școala ”Ion Pillat” au fost recepționate…
Până la 31 august, toate lucrările executate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie recepționate, după ce Ministerul Dezvoltării a amânat cu o lună termenul. Vestea proastă este că primarii care nu vor reuși să finalizeze proiectele, vor pierde banii. La Pitești, edilul Cristian Gentea dă asigurări că toate lucrările vor fi gata înainte de termenul limită.
Școala ”Ion Pillat” – cea mai mare investiție de la bugetul local
”Până la sfârşitul programului de finanțare vom recepţiona toate proiectele de renovare a unităţilor şcolare. Piteştiul nu va pierde niciun leu din fondurile atrase!”, a transmis Gentea.
Săptămâna trecută, municipalitatea a recepționat lucrările de reabilitare energetică la Școala Gimnazială ”Ion Pillat”. Valoarea contractului de finanțare este de 10.216.374,67 de lei (cu TVA), reprezentând cheltuieli eligibile, fonduri din PNRR. ”Ion Pillat” este unitatea de învățământ în care Primăria Pitești a investit cei mai mulți bani din bugetul local. Rezultatul este unul spectaculos, iar primarul Cristian Gentea a cerut cu insistență ca elevii să păstreze în bune condiții tot ce s-a realizat.
În luna martie a.c., când lucrările la această școală erau gata, dar nu erau recepționate, edilul Piteștiului a descoperit cu surprindere că elevii de la ”Ion Pillat” au produs pagube. La vremea respectivă, Cristian Gentea a reacționat dur:
”În nicio unitate de învăţământ din Piteşti nu se întâmplă ce am văzut la Şcoala Gimnazială Ion Pillat!
Școala în care municipalitatea a investit cei mai mulţi bani! Uşi rupte, dulapuri şi plinte lovite, pereţi murdari – mi-e teamă că în câteva luni ajungem de unde am plecat, la clase improprii educaţiei. Am reabilitat multe şcoli, dar în nici una nu am găsit dezastrul produs şi, mai ales, nu am întâlnit atitudinea sfidătoare a copiilor din Pillat. Sunt total dezamăgit!” a spus edilul la vremea respectivă.

Săptămâna trecută, Primăria Pitești a recepționat lucrările la Școala Gimnazială ”Ion Pillat”, iar primarul Cristian Gentea i-a spus personal directorului unității că tot ce se vede trebuie întreținut în cele mai bune condiții.
”Școala ”Ion Pillat” arată impresionant. Totul este nou, totul de foarte bună calitate. Mulțumesc constructorului. Îmi place foarte mult și exteriorul, stilul acesta englezesc arată foarte bine plus peluza, pe care tot noi, cu Salpitflor, am rezolvat-o, trebuie doar să o întrețineți. Vă rog, cu asta aș vrea să rămâneți. Puteți să le arătați niște poze să vadă cum arătau clasele, cum arăta mobilierul și să vadă cum trebuie să arate o școală la nivelul anului 2026 și ei să-și vadă de învățat.
Vreau să se păstreze cât mai mult timp toate lucrurile bune pe care le vedem acum. Periodic voi veni în toate școlile unde am făcut renovare energetică, să văd ce am lăsat și care este stadiul. A fost un efort foarte mare din bugetul local. Sunteți școala unde am venit cu cea mai mare contribuție financiară din bugetul local pentru lucrări în completare. Eu vreau să ne mulțumească și elevii, păstrând aceste condiții și prin rezultate la învățătură.”, a declarat primarul la fața locului.
