# „Dacă nu există echilibru între cerințe și investiții, la un moment dat angajatorul este obligat să pună lacătul pe poartă”
Într-un peisaj economic tot mai instabil, marcat de explozia prețurilor la energie, criza acută de forță de muncă și presiunile tot mai mari asupra mediului de afaceri, antreprenorul Virgil Baciu, fostul primar (de legendă!) al comunei Corbi, fondatorul companiei Valcon Roofs – unul dintre cei mai importanți jucători din România pe nișa restaurării monumentelor istorice – oferă o perspectivă lucidă și tranșantă asupra provocărilor actuale. Cu proiecte de o valoare arhitecturală excepțională în portofoliu, precum Palatul de Justiție din Cluj, Mănăstirea Curtea de Argeș sau Universitatea din București, omul de afaceri argeșean arată că succesul în domeniul restaurării se bazează pe rigoare, tehnologie și o disciplină de fier, ingrediente tot mai greu de găsit în contextul socio-economic contemporan. Nu mai vorbim de Catedrala Mântuirii Neamului, pentru că este un subiect de care s-a scris mult!
Lipsa forței de muncă – o problemă cheie în domeniu
Urmărind cu atenție dinamica regională din județul Argeș, Virgil Baciu trage un semnal de alarmă realist cu privire la viitorul industriei auto autohtone și la impactul provocărilor globale asupra uzinei Dacia de la Mioveni. Antreprenorul observă că piața auto europeană se confruntă cu o concurență feroce din partea Chinei, care a dominat strategic domeniul vehiculelor electrice. În opinia sa, Europa trebuie să-și depășească orgoliile economice și să creeze hub-uri comune de cercetare pentru a rămâne competitivă. Totodată, referindu-se la presiunile salariale și la climatul de negociere dintre sindicate și conducerea fabricilor, Baciu avertizează asupra pericolului populismului și al deciziilor ne-sustenabile: un echilibru corect între beneficiile angajaților și investițiile continue în dezvoltare și tehnologie este singura cale prin care marii angajatori pot evita blocajele majore.
Un interviu despre succes și competiție cu Virgil Baciu, omul care trăiește la înălțime:
# Ce proiecte aveți în derulare sau în plan?
– Avem proiecte multe. Avem lucrări la Universitatea din București, avem Mănăstirea Curtea de Argeș și Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Mănăstirea Cozia, avem Palatul de Justiție de la Cluj.
# Care este atuul firmei?
– 90% din lucrările noastre sunt de restaurări monumente istorice, iar aici, pe domeniul de restaurări, componente artistice din metal, și aici sunt incluse și acoperișurile, pentru că sunt acele acoperișuri ornamentale din zinc sau cupru, care trebuie restaurate, însemnând refacerea lor pe baza unei analize și a unor inspecții amănunțite și a unor cercetări în care se stabilește că materialul mai rezistă niște ani de acolo încolo, sau refacerea lor de către noi, cu aceleași forme, aceleași dimensiuni, care să corespundă din punct de vedere vizual. Și în zona asta sunt destul de puține firme care și-au dezvoltat tehnologii și și-au format oamenii. Noi suntem și autorizați, avem și oameni specializați, avem și tehnologie și avem și ceva ani în spate de experiență, care ne ajută foarte mult.
Vă spun cinstit, mai mult decât orice, asta contează: capacitatea și profesionalismul. În domeniul ăsta trebuie să fii un bun restaurator, asta este foarte important, sau să ai o firmă care să știe să restaureze. Noi aici, pe domeniul acesta, pe România stăm cel mai bine, suntem foarte bine și pe Europa, fapt care ne asigură lucrări și ne asigură continuitate în activitate.
# Cât de mult vă afectează pe dumneavoastră, ca antreprenor mare, faptul că în România prețul energiei se situează la un nivel ridicat?
– Pe toți ne afectează, nu numai pe mine. Să nu credeți că cineva suportă costurile energiei pentru ceilalți. Nu. La mine a crescut prețul energiei sau motorinei sau gazului…., se reflectă în preț. Și asta să știți că se întâmplă nu numai la mine, la toți. Acum, că din anumite marje nu arunci imediat creșterea pe piață e altceva, dar ușor, ușor, gradual începi să crești prețul. La ce? La materiale, pentru care oricum crești, la manoperă la fel. După aceea, bineînțeles că eu câștig mai mult, încasez mai mult, dar și cheltuiesc mai mult atât pe ceea ce înseamnă producție, dar bineînțeles că și pe ceea ce consum. Că după aceea mă duc în piață și în piață o să cumpăr pâinea mai scumpă cu 20 de bani.
De fapt, este un ciclu în care rostogolim creșterea, însemnând creșterea prețului la energie, creșterea prețului la combustibil, creșterea prețului la servicii și așa mai departe. Și este un perpetuum mobile în care ne învârtim cu toții.
# Cum faceți față deficitului de personal din domeniu? Vă confruntați cu acest fenomen?
– Nu am suficienți angajați. Chiar aștept să-mi vină din Nepal vreo 15 băieți și din India vreo 5. Necalificați, pentru că nu am nevoie de meseriași, am nevoie de necalificați. Dacă aș avea meseriași și calificați ar fi și mai bine, dar în zona asta nu găsești pe domeniul ăsta calificați. Atunci am spus ca măcar să am necalificați pentru a-i pune la dispoziție muncitorilor calificați pe care îi am eu. Stăm foarte prost, cu toate că toată lumea se vaită că e rău, că nu avem de muncă… Ba nu! Este de muncă! Nu sunt singura firmă care are aceeași problemă și care se descurcă destul de greu cu resursa umană, cu forța de muncă.
# Românii fug de munca de jos? De ce apelați la muncitori străini?
– I-aș lua pe cei din România. Cu mare drag i-aș lua pentru că mi-ar fi și mie mai simplu, dar nu-i găsim, nu știu din ce cauză… Unii nu vor să muncească.
# Mă gândesc la faptul că dvs. oferiți salarii bune.
– Nu numai la mine, vă spun, în toate domeniile unde se face treabă și se muncește serios, se câștigă. Am observat, ca fenomen, la oamenii noștri, pentru că am avut oameni care câștigau destul de bine și au plecat; au preferat mai bine să aibă un program lejer, să meargă la muncă când vor, să se trezească atunci când vor. Deci preferă, unii dintre ei, să câștige mai puțin, dar să aibă un program foarte relaxat sau să lucreze particular, pentru că acolo se câștigă bine. În ce sens? Mă duc trei zile, mai repar nu știu ce la cineva și câștig bani frumoși la negru, după care mai fac pauză trei zile și îi merge bine, pe moment, în prezent. Dar fără să se conștientizeze că pe viitor o să îi fie greu, pentru că nu se acumulează vechime.
Se lucrează foarte mult la negru și asta creează o problemă și pentru firmele care au angajați. Iar aici, la angajați, bineînțeles că este un program. Ai un program, pentru că ce se întâmplă? Eu am un contract, înseamnă că ai obligații. Până lângă drepturile că obții niște venituri, ai niște obligații – de la program până la calitatea lucrărilor, materiale, organizare, termen de finalizare, atitudine, pentru că este importantă când te duci pe un șantier, cum te comporți și ce atitudine ai, cu ce vocabular ai… Unii preferă să fie liberi.
# Deci munca pe șantier este pentru oameni disciplinați.
– Peste tot aș zice că trebuie să fie o disciplină în muncă. Nu există o muncă fără disciplină. Dacă programul începe la ora 7, trebuie să fie la ora 7 pregătit. Dacă pauza începe la ora 12 și termină la ora 1, atât trebuie să fie pauza. Dacă programul se termină la ora 5, la ora 5 trebuie să termini și tu nu la ora 4 și jumătate, și unora le este mai greu. Văd ce e pe piață. Ne place să ne văităm foarte tare. Nu spun că lucrurile sunt roz, că totul merge bine, dar nu e atât de rău pe cât ne văităm. Ne place atât să ne plângem de milă, dar în schimb, când e să epatăm, vai de mine! Cum adică?
# Ne place să ne umflăm mușchii.
– Da, da, da…
# Spuneți-mi, care este cea mai mare provocare pentru dumneavoastră astăzi, ca să rămâneți într-un top?
– Provocarea pentru mine este simplă. Să am putere și numai eu și ceilalți din jurul meu, să avem sănătate și să facem față și noi pentru că, întotdeauna, încercări sunt, dar nu sunt numai ceea ce înseamnă, la nivel macro, național. Sunt încercări fiecare zi. Fiecare șantier, fiecare client, fiecare angajat, fiecare situație îți oferă ceva inedit sau poate o provocare. Și atunci trebuie să poți să faci față. Și pentru asta trebuie să ai putere, să ai dăruire, să ai speranță și să mergi mai departe. Nu mă vait, pot să spun că am lucrat pentru următorii ani și asta ne dă un confort.
# Situația economică actuală a afectat foarte mult industria auto. Pe noi, pe argeșeni, ne doare foarte mult Uzina Dacia și v-aș întreba pe dvs., ca antreprenor de succes, ce impact credeți că va avea asupra Argeșului, dacă vin vremuri tot mai tulburi pentru industria auto românească?
– Vis-a-vis de uzina de la Dacia din Mioveni, trebuie să vedem contextul mai larg. Nu numai ce se întâmplă în România sau la Mioveni. Eu am fost plecat prin China în ultima perioadă și am reușit să-mi fac o idee despre ce înseamnă industria auto din China. Deci știți că dacă se întâmplă ceva la Mioveni, nu se întâmplă că avem noi ceva punctual, o problemă aici, neapărat, pot fi și niște detalii, dar totul se datorează la ceea ce înseamnă industria auto din China și ceea ce înseamnă industria auto din lume, dar în special în Europa.
Am observat că, ușor-ușor, pe străzile din România, și nu numai din România, au început să apară acele mașini chinezești. Care arată foarte bine și care sunt foarte bune. O să vedem, probabil că peste vreo 6-7 ani mai vedem, dar eu cred că nu vor fi probleme din punct de vedere al fiabilității. Acele mașini sunt cam la jumătate de preț, față de ce producem noi, iar industria auto din Europa nu e pregătită să facă față acestei competiții.
Și nici nu văd să facă față, pentru că nu au dezvoltat tehnologii atât de mari și de puternice pe mașinile electrice. Pentru că, la chinezi, aproape 100% din mașini au componentă electrică, fie că sunt electrice, full-total electric, fie că sunt hibride, că sunt plug-in-hybrid electric. Noi încă suntem pe motoare termice, încă avem niște mașini hibride, iar la electrice stăm foarte, foarte rău. Asta pentru că China s-a dezvoltat pe parcursul multor ani, a avut o strategie mult mai bine pusă la punct. Când te duci în zona industriei auto, nu o vezi împărțită în Germania, în Franța, în România, în Spania… În Europa avem aceeași concurență între Volkswagen, Mercedes, BMW, grupul nu mai știu care și așa mai departe…
Dacă Europa vrea să reușească ar trebui să treacă peste orgolii, să nu mai privească separat – eu sunt BMW, eu sunt Mercedes și împreună să-și creeze aceste hub-uri, aceste centre de cercetare, de care să beneficieze toate, ar mai fi o șansă. Când vor face acest lucru, atunci vor putea fi competitivi cu China. Și eu cred că se poate, pentru că, din punct de vedere financiar, chiar dacă industria auto din Europa este oarecum la pământ, își poate reveni, că au potențial financiar și economic, au și sprijin de la Uniunea Europeană și ar putea să facă treaba asta.
Ușor, ușor ne trezim cu concurența în curte și ne întrebăm de ce nu mai vindem. Aici nu vorbim strict de ceea ce se întâmplă la Mioveni, în România, pentru că încă probabil suntem competitivi la manoperă, aici era tot argumentul principal al nostru. Eram competitivi la manoperă prin comparație cu Germania, Franța sau alte fabrici în Europa. Dar la Mioveni sunt și pretenții, eu îi înțeleg și pe angajați, că vor să câștige mai bine, dar trebuie să gândească faptul că viitorul unora dintre ei depinde foarte mult de uzină. Câteodată e bine să nu ne lăcomim, să gândim pe termen lung. Probabil că s-au adunat, și la angajați, și la conducerea din Franța sau din România, multe nemulțumiri vis-a-vis de presiunea sindicatelor, pentru că, iarăși, să știți că sindicatele sunt bune. Dar sindicatele sau conducerea sindicatelor, trebuie să creeze acel echilibru între acționariat și angajați. Dacă tu reprezinți doar partea cealaltă și doar te duci și ceri și te duci și forțezi, la un moment dat este obligat angajatorul să spună că nu mai are variante, trebuie să pună lacătul pe poartă.
Credeți că, la mine, dacă ar veni o presiune fantastică din partea angajaților (presiunea este permanentă, că fiecare își dorește mai mult) încât să-mi ceară mai mult decât pot, aș mai continua?
Pentru că eu, în același timp, trebuie să mă și dezvolt, pentru că, degeaba suntem noi buni, trebuie să și investești. Investițiile sunt permanente, în tehnologie, în dezvoltări, în capacități de producție și așa mai departe. Dacă toți banii i-aș pune pe masă, astăzi, mâine și poimâine, luna viitoare vă spun că ar trebui să pun lacătul pe poartă.
# Asta este o gândire pe care o înțeleg antreprenorii, pentru că se lovesc de ea. Angajatul, de cele mai multe ori, nu privește așa.
– Vă spun eu cine nu înțelege: sindicatele și politicul. Politicul care vrea să câștige popularitate și voturi și atunci vine și spune: ”Hai să mai dăm o lege, ca să dăm…” Păi da, dar unde dai? Credeți-mă, este un concurs al populismului. Mi-e silă… Mi-e scârbă să-i mai privesc, când văd cât de mărinimoși și cât de darnici sunt ei. Păi ești darnic cu ce, mă? Cu ce ești darnic? Și avem pe de-o parte această demagogie, pe de-alta parte avem și multă manipulare, iar asta deja a ajuns la rang de artă, manipularea.
