SFÂRȘITUL LUI NICOARĂ POTCOAVĂ

Publicat pe : 20 octombrie 2026

Distribuie știrea

Despre nașterea și copilăria lui Ioan Nicoară Potcoavă nu se știu prea multe. Cert este că era bastard, fiul unei armence, Sarpega, frate de mamă cu Ioan Vodă cel Cumplit; cu alte cuvinte nu era os domnesc, cum nu era nici cunoscutul voievod al Moldovei.

Se presupune că a pribegit prin mahalale, până când, în cele din urmă, tânăr, cu o forță fizică uriașă, a ajuns în ținuturile cazacilor zaporojeni, nimeni alții decât cei care băgaseră spaima în turci și tătari, după ce, în lupte, le pricinuiseră mari pierderi.
O cronică spune că ,,pe acest Ioan Carabied Serpeaha, cazacii l-au numit ,,Pidkova”, după ce l-au văzut cum, în fața lor ,,îndoia cu puterea lui potcoave de cai”, adeverindu-li-se ce auziseră, că încă din adolescență, după demonstrații de forță, lui Ioan Nicoară i s-a dus vestea îndoitului potcoavelor cu mâinile goale, cronicarul Grigore Ureche în ,,Letopisețul Țării Moldovei”, scriind că după cea ,,au fost rupând potcoavele”, i s-a dat porecla de ,,Potcoavă”.
Laureo, nunțiul papal în Polonia, îl descrie ca fiind de vârstă între 30-40, blond, frumos, cu barbă lungă, după obiceiul voievozilor moldoveni și i se zicea ,,Podkowa”.

Protopopul armean de Camenița îl lăuda că, alături de cazaci, întreprinsese multe campanii de jaf, împotriva armatelor de tătari și turci, unele conduse chiar de el. Așa cum spune tradiția populară cazacă, la o vreme, a trecut în Valahia, de acolo ajunge în Ungaria, mai departe la Cracovia, unde, după un fel de adopție din admirație și mândrie, polonezii fac orice să fie considerat ,,de neam polon”.
În 1574, însoțit de ,,frații săi cazaci” de la pragurile Donului – care îl numiseră ataman (căpitan), urmare vitejiei și carismei lui – vine lângă fratele său natural, Ioan Armeanul – mai cunoscut ca ,,Vodă cel Cumplit”, după unii ,,cel Viteaz” – să-l ajute în lupta contra turcilor.
Despre vodă Ioan Armeanul, se cuvine să spunem că, după ce pribegise 40 de ani, a plecat din regatul polon să se refugieze în Crimeea, la curtea hanului tătar Mehmet Kalga, unde uimește prin forță fizică, vitejie și fire bătăioasă în lupte. Drept răsplată, până la urmă, hanul îl ajută să ajungă la turci.
Era vremea când Europa fierbea de tensiuni: Spania ajunsese la apogeu, Anglia își definitivase noua orientare constituțională, Franța se vedea condusă de burgunzi, peste pustietatea estului domnea țarul Ivan cel Groaznic, iar Imperiul Otoman era condus de Selim cel Bețiv.

În vremuri de așa natură, Moldova rămăsese fără urmaș de voievod, os domnesc, datorită unei succesiuni începută după moartea lui Ștefan cel Mare, când pe tron s-a urcat Bogdan cel Chior, apoi Ștefăniță Vodă (Ștefan cel Tânăr), care, neavând urmași legitimi, face loc pe tron lui Petru Rareș, copilul din flori al lui Ștefan cel Mare, urmat de Alexandru Lăpușneanu, și el fără moștenitori.
În aceste împrejurări, după ce făcuse la Stambul comerț profitabil, în special cu pietre scumpe, Ioan Carabied Sarpeha, nefiind os domnesc, cumpără tronul Moldovei și, ca fiu al unei armence, i se spune vodă ,,Ioan Armeanul”, înainte de poreclele ,,Cel Cumplit” sau ,,Cel Viteaz”.
Numit domn, a schimbat capitala de la Suceava la Iași, a bătut monedă de aramă, prima cu inscripție românească ,,Țeara Moldova”, încurajează comerțul, trece de partea obidiților, înfăptuiește reglementări fiscale care nemulțumesc boierii sau clerul bisericesc, pedepsește groaznic pe cei care i se opun, formează cea mai însemnată artilerie a timpului, 200 tunuri, față de 30-40 cât aveau în epocă alte state, duce o politică duplicitară față de turci, iar când refuză să plătească, pentru anul 1574, un tribut dublat de 80000 galbeni, intră în conflict cu ei și este atacat.
În bătălia de la Cahul și retragerea la Roșcani din iunie 1574, Ioan Vodă a fost înfrânt, prin trădarea lui Ieremia Golia, omul cel mai apropiat lui, care, trimis la luptă să întâmpine turcii, s-a întors, spunând că otomanii n-o să atace. Mințea, pentru 30 saci de galbeni dați de păgâni și Ioan Vodă este înfrânt. Răzbunarea turcilor a fost cumplită: legat de 4 cămile, l-au despicat în două.

Oștenii credincioși lui, ajutați de cazaci și țăranii fugari din Zaporojkaia Seci, pe Nipru, animați de același ideal al luptei antiotomane, pentru o vreme, au reluat lupta începută de marele voievod.
După moartea sa, cel care a încercat să ia domnia a fost fratele său, Crețu. Eșuarea acestuia l-a făcut pe Ioan Nicoară Potcoavă, deși nu avea niciun drept asupra tronului Moldovei, să încerce și el cucerirea tronului, vrând fie să răzbune uciderea lui Ioan Vodă și să-l alunge de pe tron pe nevolnicul Petru Șchiopu, voievod închinat turcilor, fie urmare unor gânduri de mărire. De netăgăduit este că a venit în Moldova însoțit de fârtații săi cazaci, numai că, incursiunea din august-septembrie 1577, s-a soldat cu eșec. Conduși de hatmanul Șah și moldoveanul Țopa, cei 330 de oșteni n-au făcut față armatei otomane, la care se alăturaseră oastea lui Mihnea al lI-lea din Țara Românească, unde se refugiase Petru Șchiopu și armata ardelenească a lui Christofor Bathory, după cum scriu cronicarii Grigore Ureche și Miron Costin.
Însă, la sfârșitul lui noiembrie 1577, ajutat de nobilul polonez castelan de Bar, Ioan Nicoară Potcoavă reușește să-l alunge pe Petru Șchiopu și ajunge domn, oastea sa bucurându-se de un larg sprijin, mulți moldoveni închinându-se lui, încă în drumul spre Iași. Atașamentul poporului față de el, explică și a doua victorie împotriva lui Petru Șchiopu, purtată la Docolina, în 15 decembrie 1577, numai că, Ioan Nicoară Potcoavă, care-și numise alți dregători și începuse domnia prin ,,slobozenia temnițelor” pentru cei închiși pe nedrept, nu a reușit să obțină confirmarea Înaltei Porți, prin firman, ba mai mult, sultanul Murat al III-lea a dat poruncă în Transilvania și Țara Românească să se adune oști pentru atacarea Moldovei.

Vezi și știrea  Pitești - oraș al tinerilor, promovat internațional, prin PITASO V

În fața acestor amenințări, Ioan Nicoară Potcoavă, la sfatul lui Ștefan Bathory, fostul principe al Transilvaniei, devenit de curând rege al Poloniei, și la îndemnul magnaților polonezi, se retrage din Moldova, dând astfel prilejul lui Petru Șchiopu să ocupe din nou tronul, reintrat în țară la 1 ianuarie 1578, numai că, un alt frate al lui Ioan Vodă cel Cumplit, Alexandru, după o lună și o săptămână, ocupă Iașul și-l izgonește iarăși. Neputând să facă față oștilor turcești și ungurești venite asupra sa, Alexandru părăsește Iașul, în noaptea de12/13 martie, cade grav rănit în luptele de la Iezerul Ciurbeștilor, este luat prizonier și moare, în drum spre Stambul.
În asemenea împrejurări, Ioan Nicoară Potcoavă încearcă să fugă la cazaci, dar, din cauza iernii, nu reușește și ajunge în Polonia. Prins prin vicleșug de magnatul Seniawschi, paladinul Podoliei, este predat, la 10 februarie 1578, mercenarilor regelui Ștefan Bathory și, în aprilie, este transferat la cetatea Rawa, pentru ca, două luni mai târziu, să fie adus la Liov.
În tot acest timp, Petru Șchiopu și sultanul Murat al III-lea, cer insistent lui Ștefan Bathory, pedepsirea prizonierului Ioan Nicoară Potcoavă. Pentru pedepsirea lui intervine și ceaușul turc de la Liov, care, după ce îi dăruiește lui Ștefan Bathory un cal de rasă, niște pește, 50 de boi și vin moldovenesc, îl determină să decidă, fără nicio judecată, condamnarea la moarte a prizonierului, cu toate că mercenarii care-l aveau în custodie ceruseră, prin multe rugăminți, ca un asemenea viteaz să fie iertat. Ceaușul a fost mai puternic.

Și, în după-amiaza zilei de 16 iunie 1578, în Piața Mare din Liov, Ioan Nicoară Potcoavă, bărbat care nu trecuse de 40 ani, cu statură impunătoare și înfățișare frumoasă, purtând barbă lungă, rostea în fața călăilor săi și a unei mulțimi înmărmurite ultimele sale cuvinte: ,,Sunt osândit la moarte, dar nu știu pentru ce, fiindcă nu cunosc să fi săvârșit în viața mea vreo faptă pentru care ar trebui să sfârșesc astfel. Știu bine că am luptat întotdeauna bărbătește și cavalerește – cu cinste – împotriva dușmanilor creștinătății.
Nu cunosc niciun alt motiv, dar dacă eu sunt condamnat la moarte pentru că sultanul, cu plată, a cerut regelui vostru, supusul său, să facă acest lucru și regele a poruncit călăului să ducă treaba la bun sfârșit, pentru mine n-are nicio însemnătate. Dar, țineți minte că nu va trece mult timp și cel care mă ucide azi pe mine, v-ar putea ucide și pe voi și că făpturile voastre, capetele voastre și cele ale regilor voștri vor fi duse la Constantinopol de îndată cum cel care plătește o va cere”.
Aceste cuvinte au fost reproduse de italianul Filippo Talducci, care a relatat tragicul sfârșit, într-o scrisoare adresată din Cracovia, contelui Gianbatista Concini della Penna. În scrisoare, mai relata că fusese vorba de un act de mare nedreptate, săvârșit din ordinul regelui Ștefan Bathory (1575-1586), care trezise un mare resentiment în rândul mulțimii și chiar a oștenilor prezenți la execuție. Mai adăuga că, atunci când, după obiceiul vremii, călăul arătase celor adunați capul sângerând al executatului, pentru a demonstra, chipurile, că dreptatea fusese făcută, un murmur de durere și strigăte de revoltă au izbucnit atât de violent, încât, dacă n-ar fi fost pază puternică, s-ar fi putut dezlănțui o revoltă cu victime, pentru că soldații puseseră deja mâinile pe archebuze.

Filippo Talducci scrie că, până la urmă, spiritele au fost liniștite, după ce cazacilor lui Ioan Nicoară Potcoavă li s-a încuviințat să-i coasă cu mătase capul de corp și, îmbrăcat în cele mai scumpe haine, să-l depună, în mare jale, spre rușinarea regelui, în biserica ortodoxă din Liov, unde se presupune că până la urmă a fost îngropat.
Publicistul Radu Economu scrie că: ,,Nedreptatea ce se săvârșise în piața Liovului, la 16 iunie 1578, va fi mai târziu recunoscută și Gdanskul, marele oraș polonez de la Marea Baltică, va da cinstire acestui luptător pentru dreptate și legea străbună a creștinătății. După câțiva ani, la construirea Arsenalului din Gdansk (1601-1605), una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, o adevărată perlă a stilului Renașterii flamande, operă a renumitului arhitect Anton von Obbergen, va fi așezată efigia în piatră a lui ,,Ioan Potkova”, la picioarele unei statui de luptător moldovean. Statuia din fața Arsenalului din Gdansk (reconstruit după distrugerea orașului de către armatele hitleriste în timpul celui de-al doilea război mondial) păstrează și astăzi această efigie, mărturie a recunoașterii marii nedreptăți ce i s-a făcut lui Ioan Nicoară Potcoavă și a puternicului răsunet pe care faptele sale de eroism l-au avut.
Devenit erou popular – ajuns mai celebru la cazaci decât la noi – în vremurile care au urmat, a fost pomenit în legendele lor și cântece de vitejie.
Articol realizat de VICTOR PANDURU

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE