Fostul deputat de Argeș, Daniel Constantin, a fost demis de la conducerea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, ca urmare a trecerii PNL în opoziție. Daniel Constantin era în fruntea ARICE de la începutul acestui an. Ca să vă faceți o idee, postul de președinte cu rang de secretar de stat al acestei instituții este unul dintre cele mai râvnite posturi de reprezentare economică ale României.
Daniel Constantin: ”De mâine, nu ne mai leagă o funcție”
Dar să nu uităm că traseul politic al lui Daniel Constantin nu este deloc străin de schimbările bruște de ritm. Fost ministru al Agriculturii și al Mediului, Constantin a bifat de-a lungul anilor mai multe formațiuni politice înainte de a se stabili în tabăra liberalilor. Intrarea sa la șefia ARICE, susținută politic de PNL, fusese privită de la bun început cu scepticism în mediul public, existând semne de întrebare legate de numirea sa într-un post cheie pentru investițiile străine.
Înainte de a părăsi ARICE, Daniel Constantin s-a aflat la Paris, ”alături de producătorii români”…
”Mâine închei mandatul meu la ARICE, cu recunoștință pentru oamenii alături de care am lucrat și cu emoția despărțirii de o echipă care a însemnat mult pentru mine.
Am avut bucuria să petrec penultima zi de mandat alături de producătorii români la SIAL Paris, împreună cu doamna ambasador Ioana Bivolaru, Ștefan Pădure, reprezentantul APAR, și Alex Bociu, președintele ANSVSA. Am discutat despre produsele românești, despre eforturile din spatele lor și despre planurile de extindere pe piețele internaționale. Aceste întâlniri au dat un sens aparte încheierii mandatului meu, aproape de oamenii pentru care am lucrat.
Desfășurat între 17 și 21 octombrie, SIAL Paris este unul dintre marile târguri internaționale ale industriei alimentare, cu aproximativ 8.000 de expozanți anunțați pentru ediția din 2026. Pentru producătorii români, înseamnă acces la importatori, distribuitori și parteneri care le pot duce produsele pe noi piețe.
În această perioadă, am lucrat împreună la pregătirea promovării exporturilor pentru 2027. Am discutat despre criterii de participare, despre târguri și misiuni economice, despre digitalizare și despre o comunicare mai apropiată de companii. Am ascultat propuneri, am căutat soluții și am pus în discuție schimbări necesare.
Unele demersuri au avansat. Altele au nevoie de timp și de continuitate. Îmi doresc ca ideile bune și dialogul construit împreună să continue, pentru că nevoile companiilor românești rămân dincolo de durata unui mandat.
Vreau să le mulțumesc:
• Colegilor din ARICE, pentru colaborare, răbdare și munca din spatele fiecărui proiect. Am văzut efortul vostru și vă sunt recunoscător.
• Membrilor Consiliului de Export, pentru implicare, pentru discuțiile sincere și pentru soluțiile pe care le-am căutat împreună.
• Antreprenorilor și tuturor partenerilor, pentru încredere și pentru că ne-au spus direct ce funcționează și ce trebuie schimbat.
Voi păstra cu drag oamenii pe care i-am cunoscut și momentele în care am reușit să ducem lucrurile înainte împreună.
De mâine, nu ne mai leagă o funcție. Ne leagă încrederea câștigată împreună. Iar pentru ce urmează, acesta este un început bun.”, a scris Daniel Constantin, pe Facebook.
Rămâne de văzut cine îi va prelua atribuțiile lui Daniel Constantin și ce direcție va urma agenția în perioada următoare. Până una alta, fostul deputat de Argeș se întoarce la… Teleorman, acolo unde conduce organizația județeană a Partidului Național Liberal.
