Pe Ulița Mare a Iașului, care ducea spre Palatul Ocârmuirii, odată cu schimbările vremii, înainte de 1848, câteva hanuri vechi, ca să fie la modă, își ziceau ”oteluri”. Astfel, pe peretele scorojit de vremuri al hanului Pârlita, se agăța firma nouă, ,,Otel de Moldavie”. Hanul Câzlarului, să nu rămână mai prejos își zicea ,,Otel Italia”, iar lângă Palatului Ocârmuirii, în colțul pe care-l făcea Ulița Mare cu Ulița Podului Roș, se afla ,,Otel de Sankt Petersburg”, amenajat în marile case, cumpărate, în 1847, de bancherul Michel Daniel de la vornicului Vasile Ghica, moștenire din partea tatălui său, logofătul Grigore Ghica.
Aranjate ,,în stil evropenesc”, cu reclame nu lipsite de pitoresc, prin noutățile lor tentante, otelurile aveau saloane mari pentru petreceri, încăperi de cluburi unde se jucau cărți și se citea presa, săli de biliard sau alte distracții, camere de dormit, acareturi pentru trăsurile și droștile pasagerilor, odăi pentru bicigașii (vizitiii) care-i însoțeau, dar și mici ateliere pentru reparații.
La rubrica ,,noutățile zilei”, în 1847, gazeta ,,Albina românească” anunța, sub formă de reclamă, că atât drumeții cât și orășenii care vizitează aceste otele vor găsi ,,îndemânări plăcute”.
Întâlnirile, în care cei dornici de noutăți se adunau să citească gazetele, sau să afle noutăți de la călătorii veniți de pe alte meleaguri, despre revoluția europeană, deveniseră foarte frecvente, în primele luni ale anului 1848.
Una dintre cele mai citite reviste, ,,Gazeta de Transilvania”, care avea mulți abonați la Iași – în situația interdicției publicațiilor moldovenești de a relata întâmplările din țară – ocolea cenzura și informa locuitorii Moldovei despre tot ce se petrecea. În centrul atenției erau și ziarele străine, aduse de călători, sau cele tipărite în celelalte provincii românești și, cum era firesc, se ajungea la discuții lungi, cu tot felul de păreri.
În aceste ,,cluburi de ospeție” se comentau adesea, cu glas tare, abuzurile ocârmuirii, venalitatea și corupția amploiaților puterii și, nu o dată, se ,,sumețeau voci și chiar condeie” împotriva rânduielilor domniei lui Mihail Sturdza. Cum era de așteptat, cluburile fuseseră penetrate de agenții secreți ai domnitorului, care urmăreau fiecare cuvânt sau mișcare a ,,revoltaților”, catalogare dată tuturor celor care ,,strigau” pentru reformă. Hotărât ,,să oprească prin grabnice măsuri progresele conspirației”, vodă dăduse agenților săi mână liberă, să facă orice, fără nici un fel de opreliște.
Otelul de ,,Sankt Petersburg”, deschis în una dintre cele mai mari case boierești din Iași, avea la etaj un salon foarte spațios, în care se făceau nunți, ,,baluri măscuite”, cum ziceau moldovenii balurilor mascate, dar era și locul celor mai mari întruniri, de curaj, ale nemulțumiților.
Așa forfotă de lume tumultoasă, ca în după-amiaza zilei de 27 martie 1848, nu mai văzuse niciodată Ulița Mare a Iașului, întinsă spre palatul Ocârmuirii. Se zvonise că va avea loc o adunare ciudată la care boierii chemaseră, fără prea multe opreliști, lume de toată mâna. Mare minune, ziceau mulți, să vezi boieri adunați cu lume de jos, să se sfătuiască laolaltă în ale treburilor țării! Se mai auzise că adunarea se făcea ,,pe față”, cu știrea lui Vodă Sturdza, la ea urmând să ia parte și ministrul treburilor dinlăuntru.
Documentele vremii notează că, în fața otelului ,,Sankt Petersburg”, s-au adunat 1000 de participanți ,,din toate colțurile Moldovei, localnici și străini stabiliți în Iași: fabricanți, boieri liberali, boieri ai opoziției conservatoare, niște emigranți polonezi, negustori și meseriași germani sau evrei. ,,Mădularele” de rang, însă, n-au îngăduit participarea țăranilor din sate, fiind acceptați doar țărani de la marginile Iașului.
Încunoștiințat de toate acțiunile ,,turburătorilor”, vodă Mihail Sturdza, în ascuns, voind, totuși, lichidarea lor prin forță, face ,,un șmotru inspectoricesc” la cazarma arnăuților, unde își manifestă, în general, nemulțumirea pentru felul în care aceștia își îndeplineau slujba, dar, spre pildă, pentru cei știuți ,,credincioși”, nu precupețește bani, laude și avansări. Mai hotărăște, ca printre adunați, să se strecoare agenții lui proprii cu misiunea răspândirii zvonului că participarea la manifestație atrage ,,arestuirea”.
Era evident că își coordona acțiunile cu ordinul apărut doar două zile înainte, publicat de ,,Albina românească”, prin care țarul cerea ministrului său de război, ca până la 1 aprilie ,,să formeze rezervele cuvenite trupelor”, adică, să mobilizeze armata ,,deoarece în apusul Europei au urmat întâmplări ce vădesc scopul criminal de a dărâma puterea legiuită”. Armata rusă trebuia ,,ca la întâmplare când ar cere împrejurările să se puie stavilă tare vătămătoarei întinderii a anarhiei”.
În această atmosferă îngrijorătoare, urma să se desfășoare neobișnuita adunare din marea sală a otelului ,,Sankt Petersburg”, sub ,,prezidenția” lui Grigore Sturdza, fiul lui vodă. Cum și ministrul afacerilor dinlăuntru trebuia să participe, prefectul poliției luase toate măsurile de siguranță și se plimba plin de ifose printre oameni, din fața otelului sau împrejurimile acestuia, înconjurat de o gardă numeroasă, care nu putea insufla decât prevestiri neplăcute.
Cu toate acestea, în cuvântul lor, Lascăr Rosetti, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Ghica și alții, adepți ai reformelor, cu îndrăzneală, s-au ridicat contra rânduielilor apăsătoare din Moldova, pentru ca, la urmă, toți să interpeleze direct ministrul treburilor dinlăuntru, pentru lămurirea cauzelor ce l-au determinat să alcătuiască, în afara legii, grupul de mercenari arnăuți, comandați de fiorosul Igne, care răspândise teroarea în oraș, cu sau fără motiv. Întrebarea l-a pus în mare încurcătură pe ministru și, până la urmă, a fost nevoit să recunoască că alcătuirea acestui corp de represalii este una ilegală, promițând luarea măsurilor pentru desființare.
La afirmațiile ministrului că are plânsori din partea consulilor acreditați la Iași, că ei și personalul lor, ca supuși străini, sunt ,,amenințați în avere și ființă”, oglindă a acestora fiind chiar adunarea de față, surpriza a fost una foarte mare când, chiar consulul francez, i-a răspuns vehement că, dimpotrivă, supușii străini se simt amenințați de ocârmuire.
Adunarea, prin modul în care se vorbea și luările de poziție, s-a transformat într-un adevărat ,,club revoluționar”, și ministrul, depășit de situație, fără să mai poată stăpâni ceva, a părăsit sala mare a otelului. Atunci, unii agenți infiltrați au răspândit zvonul că otelul va fi înconjurat de armată. Să creeze panică, au început să strige ,,Foc!”, dar tumultul format, unul destul de mare, nu a dus la împrăștierea adunaților de afară, până când cei dinăuntru, cu toată dezordinea produsă, au reușit să aleagă un comitet, care a anunțat că urma să redacteze, o petiție ,,trebuitoare înaintării către guvern”.
Astfel, a doua zi, s-a întocmit un document în 35 de puncte, toate reflectând, în mare, interesele boierimii liberale, cu precizarea că se va face ,,sfântă păzire” a Regulamentului Organic, la acea vreme, nefiind altceva decât adevărata constituție.
Cele ce au urmat n-au putut domoli ieșirile în stradă ale moldovenilor de toate categoriile sociale, și mișcarea revoluționară a luat amploare. Revoluționarii moldoveni, aflați în exil, după ce au strâns mai mult legăturile cu cei din Transilvania și Țara Românească, au formulat, în perioada mai-august 1848 ,,mai limpede și mai precis” un program antifeudal, ale cărui principii au fost menționate pe larg în ,,Prințipurile noastre pentru reformarea patriei”, întocmite la Brașov, și ,,Dorințele patriei naționale în Moldova”, redactate de Mihail Kogălniceanu, în Bucovina, în care se comenta regimul opresiv, se cerea desființarea boierescului și împroprietărirea țăranilor, drepturi și libertăți democratice, unirea țărilor românești.
După ce revendicările i-au fost prezentate de o delegație a depuțăției din care, printre alții, făceau parte Vasile Ghica, Costache Moruzi și Rolla, domnitorul Mihail Sturdza a refuzat toate punctele programului revoluționar, mai ales pe cele care se refereau la dizolvarea Adunării Obștești și înființarea, în locul ei, a Gărzii Cetățenești. Cei din deputăție s-au retras să comunice adunării ieșenilor cele spuse de vodă și, până la urmă, s-a hotărât să nu se facă niciun fel de concesie. Întorși la palat, delegații deputăției i-au comunicat totul lui vodă, care, derutat, a concediat toată deputăția, s-a retras cu familia în garnizoană și a trecut întreaga comandă a unităților militare fiilor săi, Dimitrie și Grigore.
La aflarea veștii, tinerii cu vederi radicale, V. Ghica, C. Racliș, Al. I. Cuza, rostesc îndemnuri la rezistență armată. Primul, susținea că ,,glasul norodului este glasul lui Dumnezeu”, cerea unirea tuturor pentru ,,a mântui țara de despotism”, în vreme ce Al. I. Cuza spunea că prin ,,moartea noastră trebuie să deschidem un viitor nației, vrednic de mărirea și trecutul strămoșilor noștri”.
Au fost arestați și maltratați mulți capi ai revoluției, în vreme ce, cum scria Vasile Alecsandri, ,,târgul întreg este luat cu asalt de bandele de hoți și arnăuți slujitori ai domniei prinși de dorul prădăciunii”.
Către ora 21, unitățile garnizoanei sub comanda lui Grigore Sturdza, au luat cu asalt otelul ,,Sankt Petersburg”, unde se găseau revoluționarii, 300 dintre ei, fiind arestați.
Considerați printre inițiatorii acțiunii revoluționare, Al. Ioan Cuza, A. Moruzi, V. Canta, Em. Costache Epureanu, Zaharia Moldoveanu, Mitică și Răducanu Rosetti, N. Catargiu, D. Filipescu, Grigore Romalo și Sandu Miclescu, au fost expediați în mare grabă la Galați, și de acolo la Măcin, să fie predați turcilor, însă, șase dintre ei au reușit să fugă, printre care și Cuza, refugiați în Transilvania. Singurul scăpat de arestare a fost Vasile Alecsandri.
Au mai fost arestați și alți boieri mari, iar celor de ranguri inferioare li s-au aplicat între 50-250 lovituri de bice.
Cu intervenție turcească și ajutor solicitat Curții țariste, Mihail Sturdza a reușit să înăbușe revoluția, după care a instituit un regim de teroare.
În contextul vremii, otelul ,,Sankt Petersburg” își căpătase dreptul să fie pomenit în istorie, ori de câte ori se va vorbi de mișcarea revoluționară 1848, din Moldova, ca punct de plecare al acesteia, dar, din nefericire, și ca punct de stingere al acesteia, după ce ocârmuirea l-a închiriat de la Conrad Regensburg pentru cartiruirea oștilor otomane, venite să înăbușe revoluția.
Articol realizat de VICTOR PANDURU
