Sărbătoarea tradițională de 1 Martie a devenit, cu timpul, un prilej de omagiere a sexului frumos. După calendarul vechi însă, era considerată ca începutul unui Nou An, sărbătoarea venirii primăverii. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie și se sărbătorește din timpul romanilor, când se sărbătorea ca zeul Marte, zeul forțelor naturii, al primăverii și al agriculturii.
În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit
din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.
Un obicei de la sate este ca țăranii să puna copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească. Poporul mai știe că mărțișorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca jucărie.
Unele legende populare spun că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.
