# Iftimoaie, Alina Dumitru și Andreea Răducanu le-au dat premii. Consiliați la nivel profesional de către specialiști în domeniu, care le-au adus la Curtea de Argeș și cele trei nume sonore din sport, preoții au pus la cale un eveniment sportiv unic până în acest moment în țară. Este vorba despre un cros destinat copiilor din județ, cu ocazia zilei de 1 Iunie. Și pentru ca evenmimentul să fie mediatizat așa cum trebuie, trebuia să fie aduse și câteva nume sonore ale domeniului. Este vorba despre luptătorul Ionuț Iftimoaie, gimnasta Andreea Răducanu și judokana Alina Dumitru. Cei trei au înmânat premiile celor 401 de participanți. După ce listele de înscriere au fost
închise, mai existau încă pe-atâția doritori de participare la concurs. Premiile care au fost puse în joc de către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au constat în: cupe, diplome, tricouri și iconițe cu cei patru sfinți ai Argeșului: Sf. Neagoe Basarab, Sf. Iachint de Vicina, Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel și Sf. Filoteia. Premiile au fost oferite de către sponsori care au dorit să-și păstreze anonimatul. S-au acordat și premii în bani – câte 200 lei, 100 lei și 50 lei.
Cei trei sportivi invitați la eveniment și-au exprimat surprinderea vizavi de o astfel de invitație, mai ales că ei au făcut câteva demersuri de acest gen pe lângă reprezentanții Bisericii din București, însă nimeni de acolo nu a fost atât de receptiv ca în Argeș.
În timpul cursei, câștigătorul a depășit mașina oficialităților
Concursul va fi extins la nivelul celotr șase protopopiate din Argeș, iar câștigătorii concursurilor vor putea alerga pentru Arhiepiscopie, în faza finală, ne spune organizatorul evenimentului, consilier arhiepiscopal, Caliopie Ichim. Startul evenimentului de vineri a fost dat de către ÎPS Calinic al Argeșului , la stadionul municipal, care a fluierat plecarea în cursă cu obiectul din dotare și a arborat un look puțin mai diferit decât acela cu care ne-a obișnuit în cadrul evenimentelor publice. Câștigătorul crosului a reușit să alerge și să depășească și mașina care transporta, pe o rută adiacentă, oficialitățile care urmăreau concurenții. Acesta se numește Ion Stătescu Enescu, este elev la “Armand Călinescu” și este chiar nepot de preot. Bucuria copiilor a fost foarte mare, iar Ionuț Iftimoaie a trebuit să stea peste o jumătate de oră după terminarea evenimentului ca să dea autografe tuturor copiilor.
Crosul Bucuriei a fost înregistrat la OSIM de către preoți, iar din data de 31 mai doar ei pot folosi această denumire. Ana Luca
