Olga Panaete, epitaf în versuri pentru părintele Iustin Pârvu

Publicat pe : 26 iunie 2013

Distribuie știrea

Cunoscuta florăreasă din Pitești, Olga Panaete, a compus o poezie, impresionată de trecerea la cele veșnice a părintelui Iustin Pârvu. În semn de omagiu adus acestei figuri emblematice a ortodoxiei românești, argeșeanca noastră și-a exprimat, în versuri, condoleanțele față de omul care, de-a lungul vieții sale, a fost duhovnicul și sfătuitorul a mii de credincioși. (Ana Luca)

„Părinte Iustin,
Care zaci pe-un pat de flori,
Ne luăm acum „la revedere”,
C-o moarte toți suntem datori,
Dar știm că numai trupul piere.

Ce-nseninat e chipul tău!
El vede-acum acea minune,
De parcă dincolo de rău
Stai cu Iisus în rugăciune.

Vezi și știrea  Cristian Gentea: Pitești și Șanlıurfa (Turcia), unite printr-un Parc al Prieteniei

Ne despărțim îndurerați,
Dar moartea nu-i biruitoare,
Nu toți suntem surori și frați
Și-n cer e viața ce nu moare.

La Tatăl numai prin Iisus,
Noi vom ajunge toți creștini
Așteaptă-ne acolo Sus
În țara slavei și-a luminii.

Așa lucrează Dumnezeu
Prin semne și minuni,
El e păstorul tău și-al meu
Și din acest calvar mereu
Îi ia pe cei mai buni.
Sincere condoleanțe!”

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE