O nouă serie de viitori preoți a absolvit săptămâna trecută în prezența lui ÎPS Calinic al Argeșului, a rectorului Ionel Didea și a mai multor cadre universitare din cadrul Facultății de Teologie a Universității din Pitești. Aceasta este una dintre seriile finale de preoți care se vor mai școli la Pitești, având în vedere că secția s-a desființat de câțiva ani, rămânând doar cea de Asistență Socială. De curând, a mai avut loc o tentativă de reînființare a acesteia, după ce reprezentanții Universității Pitești au trimis o cerere la Patriarhia Română. A fost cerută aprobare pentru doar 20 de locuri, dar nici așa nu s-au lăsat impresionați oamenii bisericii din Capitală. Însă, aceasta a fost respinsă, pe motiv că încă mai este nevoie de niște verificări ale acestui sector de la noi. Ana Luca
Dosar în pronunțare! Procesul furtului gigantic de motorină din Primăria Poiana Lacului se apropie de sfârșit
Magistrații Judecătoriei Pitești au finalizat documentarea în dosarul penal al fostului primar din Poiana Lacului, Ion Dumitrache. Și au stabilit…
