# Mircea Andrei a închiriat fostul sediu al PDL. Pe persoană fizică?!… Nici nu s-au stins bine ecourile legate de celebra ședință a PDL Argeș ținută în cârciuma lui Gavrilescu de la Călinești că, iată, în partid se vorbește despre… reorganizare. Cătălin Teodorescu, singurul parlamentar al partidului, actual șef interimar al organizației județene, a dat imediat un semnal de unitate. Și chiar de reluare a unor legături cu membrii care au preferat să rămână în umbră… Toată lumea așteaptă cu înfrigurare decizia Comisiei de Etică a partidului, privitor la demiterile celor 22 de primari.
Șoapte spun că aceștia vor redeveni membri cu acte în regulă, singurii plecați ”în regulă” urmând să rămână Mircea Andrei, Ana Stan și Cătălin Bulf. Iată însă că actuala conducere a partidului pregătește surprize pe măsură…
Daniel Dragomir, Ștefan Ciocănel, Daniel Patentașu și chiar Cristina Diculescu, înapoi la partid?!…
Fostul preşedinte al organizaţiei PDL Piteşti, fost candidat la primăria municipiului, Daniel Dragomir revine în politica partidului, el fiind unul dintre membrii noului Birou Permanent Judeţean al PDL Argeş. Acesta chiar a fost prezent la prima conferință de presă organizată de noul BPJ Argeș. Daniel Dragomir a plecat de la conducerea filialei municipale, după alegerile locale, în urma unor conflicte politice cu fostul preşedinte Mircea Andrei.
Un alt nume ”reloaded” este cel al lui Daniel Patentașu, fost şef al Registrului Auto Român, la nivel naţional, fost şef de cabinet al ministrului economiei şi industriilor Adriean Videanu. Cu acesta s-au purtat discuții (se pare că încununate de succes) pentru cooptarea în Biroul Permanent Județean Interimar. Alături de acesta a fost contactat, pentru noul BPJ, Iordan Constantin, cei doi primari din Căteasca și Corbi, Tică Manuel – actual consilier județean, Gheorghe Malacu – trezorierul partidului.
Ștefan Ciocănel nu mai vrea politică sau, mai bine spus, nu mai vrea să facă ce a făcut odată, adică politică activă. Este însă de notorietate prietenia cu actualul lider, Cătălin Teodorescu. De altfel, Ștefan Ciocănel a și fost văzut, în mai multe rânduri, în ultimele zile, la noul sediu al partidului, vis-a-vis de Restaurantul Regat. Acesta, probabil, va sprijini mai mult din umbră activitatea noului PDL Argeș…
Cristina Diculescu, în mod aproape cert, nu se va întoarce la activitatea politică din cadrul partidului. Numele femeii de afaceri însă poate cântări destul de greu pentru noua linie a organizației. Un alt nume de femeie de succes vehiculat în ultimele zile este cel al Olimpiei Doru, oarecum însă în aceleași linii ca și cel al Cristinei Diculescu. Adică de susținere, de sprijin, însă fără carnet de membru. E bine și așa…
S-a hotărât, în BPJ-ul de miercuri, că nu se va schimba nimic în localități, din punct de vedere al conducerii, semnalul este unul de unitate, toți sunt considerați membri ai partidului.
Cătălin Teodorescu dă un semnal de unitate în partid: ”N-am de gând să stric nimic, din contră, vom încerca să aducem oameni noi. OSV-urile vor rămâne aşa cum au fost construite. Vom încerca să finalizăm alegerile în judeţ, acolo unde încă nu au fost organizate. Apoi, vor avea loc alegeri la nivel local: pentru fiecare organizaţie în parte, cele de preşedinte. Deasemenea, toate organizaţiile interne se vor reorganiza – aşa cum e cazul organizaţiei de tineret de la municipiu, care fusese dizolvată. Următorul pas, alegerile la judeţ.”
Cât privește fostul sediu al partidului, se pare că acesta a fost în închiriat, pe persoană fizică, de… Mircea Andrei, fostul președinte PDL Argeș. Lacătul pus pe ușa de la intrare nu le-a permis actualilor membri de partid nici măcar să își ridice obiectele de inventar și documentele. În clădire se află și sediul cabinetului parlamentar al lui Cătălin Teodorescu. Nici oamenii acestuia nu au reușit performanța de a ridica toate bunurile personale, însă trag speranțe. Prin târg aproape se fac pariuri cu privire la vestea uluitoare potrivit căreia, în secret, Mircea Andrei a închiriat fosta clădire a partidului, în nume propriu, de la actualii proprietari. Și asta, de ce? Ca să o transforme în sediul Mișcării Populare? Mulți spun că un asemenea tupeu depășește orice imaginație, că nu poate fi posibil, că ar compromite definitiv imaginea celebrului politician. Alții spun că gestul i se potrivește mănușă. Iar noi nu mai spunem nimic, pentru că Mircea Andrei nu a putut fi contactat, pentru lămuriri, în ultimele zile, deși am încercat din greu…
