Cerșetorii, dați afară din Băbana printr-un anunț

Publicat pe : 16 septembrie 2013

Distribuie știrea

Primarul din Băbana, Bebe Ivan, este cam printre puținii edili din țară care au scăpat de câinii vaganbonzi, prin metode ortodoxe, dar a scăpat și de cerșetori.  Un anunț postat în comuna  sa ne spune că nici măcar cerșetorii nu sunt bineveniți acolo. Motiv pentru care aceștia au migrat spre zonele din Pitești, unde sunt amendați frecvent de către oamenii legii. Chiar de curând, edilul a mers la Poliție ca să anuleze niște amenzi în valoare de jumătate de miliard pe numele unei femei nevoiașe din Băbana, prinsă la cerșit în Pitești, în zona în care, de obicei, stau prostituatele. Și pentru că se afla acolo,

Vezi și știrea  Bradu. Primarul Dan Stroe și viceprimarul Gheorghe Negoi au premiat cele mai longevive cupluri!

aceasta a primit și ea amenzi… pentru prostituție, spune primarul deși femeia suferă de un handicap vizibil și nu ar putea să presteze o astfel de activitate nici dacă ar vrea, ca să nu mai vorbim de faptul că, în astfel de condiții, e posibil să nu aibă nici clienți. Femeia are și trei copii minori, pe care a fost nevoită să-i abandoneze din cauză că nu are cu ce să-i crească. Ana Luca

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE