# RADOR și SAM DOR au primit 50.000, respectiv 100.000 lei amendă # Marian Radu, patronul RADOR: „Ne-au dat amendă pentru niște fleacuri. A fost o necorelare… Două carmangerii din Bascov au stricat liniștea olfactivă a vecinilor, astfel încât, unul dintre ei a fost nevoit să sune la Garda de Mediu ca să se facă un control. O echipă de comisari, condusă chiar de către șefa Elena Pană, a descins în curtea firmelor cu pricina și a dat amenzi ca pentru poluare industrială. Se pare că au fost înregistrate niște depășiri de doar 1% față de valorile normale, potrivit spuselor reprezentanților
carmangeriilor din Bascov, RADOR și SAM DOR, la evacuare, și că au fost deversate ape uzate urât mirositaore în canalul Mierlușeni. Prima a fost amendată cu suma de 50.000 lei, iar cea de-a doua cu 100.000 lei. Nu s-a plătit niciun leu din aceste sume, ba mai mult, au fost contestate în instanță. Unul dintre patronii amendați a fost foarte rezervat în declarații, susținând că prelevarea probelor nu s-a făcut conform legislației: „Ne-au dat amendă pentru niște fleacuri. A fost o necorelare. Nu mi e pare normal ca pentru o depășire de 1% să primesc amenda asta. Oricum, nu mai contează acum. Nu am plătit, pentru că ar însemna să îmi recunosc vina, pe care n-o am. Dacă așa a știut doamna că trebuie să-și facă meseria… Oricum, am niște serioase rezerve față de cum s-au făcut recoltările de probe”, spune Marian Radu, patronul RADOR. Supărarea șefilor de carmangerii este cu atât mai mare cu cât, mai spun ei, dacă ar fi fost cineva îndreptățit să aplice amenzi, atunci aceia ar fi fost cei de la Apele Române, prezenți și ei cu reprezentanți în cadrul acestui control. Ana Luca
