Din cauza izurilor neprietenoase din zonă, Poiana Lacului ar trebui să facă schimb de nume cu Miroși

Publicat pe : 2 decembrie 2013

Distribuie știrea

O sesizare telefonică semnala comisarilor Gărzii de Mediu Argeș faptul că în comuna Poiana Lacului, în fiecare zi, după miezul nopții, dinspre fabrica de scaune pentru Logan, Johnson Controls, vine un miros cu iz chimic de-ți pică părul din nas instant. Mirosul ar proveni de la spuma poliuretanică folosită la confecționarea acestor scaune. Organele de control au descins în bătătura firmei aferente, au făcut măsurători și au trimis rezultatele către laborator. Când colo, surpriză! Cantitatea de COV-uri(compuși organici volatili) eliberate în atmosferă nu înregistrau decât 0,276 mg/mc; adică nu există depășiri. Cu

toate acestea, Garda de Mediu Argeș a înștiințat Agenția de Mediu Argeș care, la rândul ei, a solicitat revizuirea autorizației de mediu. Primul pas contă în întocmirea unui bilanț de mediu de către reprezentanții firmei, dat fiind faptul că există sesizări în acest sens. Însă, nu vă gândiți că acest lucru se va rezolva peste noapte. Bilanțul de mediu este o procedură atât de anevoioasă, încât este posibil să se uite, să se piardă….

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Daniel Constantin - în centrul unui nou scandal. Concursurile de la ARICE pun probleme...

La ceasul când cocoșii au adormit, mirosurile se trezesc, în comună

După bilanțul de mediu, va avea loc dezbatere publică la primăria din localitate, unde poate participa oricare localnic, să spună dacă firma merită sau nu reautorizare. Însă, până aici, mai este mult. Comisarii Gărzii de Mediu Argeș sunt de părere că mirosul ar putea proveni de la o altă firmă din zonă. Care, fie vorba între noi și localnicii din comună, și de acolo este emanat un miros la fel de neplăcut. Dar, localnicii spun că izul a apărut de când a început să aibă activitate fabrica Johnson, în zonă, și numai după miezul nopții. Adică, de vreo 3 ani. Și cu toate acestea nu există depășiri. Nu ne mai rămâne decât să sperăm că sesizările sunt pe bune, dar și că dorința de rezolvare a celor în drept este la fel de adevărată precum este și problema poluării, la noi. Ana Luca

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE