Nu e glumă! Șeful de la Agricultură, implorat de fermieri să-i scape de purici!

Publicat pe : 16 decembrie 2013

Distribuie știrea

Șeful Direcției Agricole Argeș, Corneliu Vasilescu (foto), s-a văzut pus într-o situație oarecum inedită. A primit la serviciu o vedere prin care i se cere, nici mai mult nici mai puțin, decât să trimită bani mai mulți fermierilor din zona Câmpulung Muscel, pentru deparazitare. Motivul ar fi acela că au fost invadați de purici; atât ei cât și animalele. Expeditorul, care nu semnează epistola cu pricina, face o comparație între produsele

dezinsectante fabricate  în România anterevoluționară și cele de acum, care sunt total ineficiente. Sărăcia este un fenomen extins, mai spune omul respectiv, și oamenii de la sate sunt nevoiți să vândă brânză ca să aibă bani să-și cumpere săpun și detergenți, ca să scape de puricii care i-au invadat. Prin urmare, publicăm această scrisoare, în speranța că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Argeș, și nu numai, pot lua măsuri în astfel de situații și pot rezolva problema, măcar în prag de sărbători. Ana Luca

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Daniel Constantin - în centrul unui nou scandal. Concursurile de la ARICE pun probleme...

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE