Licitaţie pentru amenajarea, reabilitarea, conservarea şi punerea în valoare a complexului muzeal Golești – un proiect de peste 8 milioane lei

Publicat pe : 19 ianuarie 2014

Distribuie știrea

# Muzeul Goleşti aşteaptă oferte până pe 28 ianuarie. De săptămâna trecută, “Proiectul pentru amenajarea, reabilitarea, conservarea şi punerea în valoare a complexului muzeal Goleşti, pentru valorificarea resurselor locale şi creşterea calităţii serviciilor turistice în zona centrală a judeţului Argeş”, poate fi găsit pe e-achizitii.ro. Data limită pentru depunerea ofertelor este 28 ianuarie 2013 (ora 09.00), zi în care ofertele se vor şi deschide.

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii în aer liber de la Goleşti este considerat unul dintre cele mai mari şi mai importante muzee etnografice din România, întâiul dedicat ocupaţiilor poporului român. Ansamblurile de arhitectură tradiţională expuse aici reunesc aproape 150 de monumente de tezaur, ce fac din Muzeul Goleşti un muzeu unic, nu doar prin profilul tematic, ci prin întreaga ambianţă pe care o recompune, de la mediul natural vegetal, la infrastructură, vecinătăţi, organizarea vieţii economice şi a vetrei satului, cu toate instituţiile sale administrative, punerea în valoare a mărcilor şi simbolurilor sociale caracteristice, a interioarelor care descriu – prin mesaje morfologice, decorative şi cromatice – standardele de viaţă ale unei comunităţi tradiţionale româneşti din secolul al XIX-lea.
Proiectul pentru amenajarea, reabilitarea, conservarea şi punerea în valoare a complexului muzeal Goleşti, pentru valorificarea resurselor locale şi creşterea calităţii serviciilor turistice în zona centrală a judeţului Argeş,  presupune renovarea clădirii conacului de la Goleşti, reabilitarea muzeului de etnografie, refacerea zidului de incintă cu patru turnuri de colţ, a turnului porţii, precum şi a parcului din jurul conacului şi a celui alăturat.
Valoarea estimată a contractului  (făra TVA) este de 8.213.458, 00 lei, din care cheltuieli diverse şi neprevăzute 1.368.910, 00 lei, reprezentând 20% din valoarea estimată de execuţie a contractului.
Licitaţia electronică este programată pentru 28 ianuarie, ora 11.00,  termenul de depunere a  ofertelor fiind 28 ianuarie, ora 09.00.
Obiective ce vor fi  reabilitate în cadrul proiectului
1. Clădirea conacului;
2. Muzeul de etnografie;
3. Zidul de incintă cu 4 turnuri de colţ;
4. Turnul porţii;
5. Parcul din jurul conacului;
6. Parc alăturat incintei (împrejmuire) şi amenajarea parcării.
C.S.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE