Parlamentarii și miniștrii din Argeș sunt bio!

Publicat pe : 27 ianuarie 2014

Distribuie știrea

Spiridon Voinescu.
Într-o zi, pe cuvânt că o să îmi iau inima în dinți și o să merg la APIA să fac cerere de subvenție. Pentru parlamentarii și miniștrii din Argeș, poate cei mai bio parlamentari și miniștri din România. Să ia şi ei un ban în plus pe planul acela cincinal, chiar dacă mandatul e numai de patru… Că numai ai noștri atâta bun simț au, încât nu sunt în stare să deranjeze stomacurile sensibile ale guvernanților, ferit-a-dracu`. Nu sunt toxici, nu sunt acizi, sunt așa, ca un iaurt degresat, plăcut la vedere și la digestie, în niciun caz nu cad greu. Și, așa ca iaurtul de mai devreme, toți sunt din culturi. Unii sunt din culturi de soi,

rădulești, vasilici, drăghici, alții sunt din culturi moi, alții sunt din culturi nu de la noi, ziși, duvăzi, rari, prăpăzi. Mi-e și jenică să mai pomenesc de vreunu`.
Pe de altă parte, privind mai atent, numai coaja domniilor lor este bio. Rădulescu, Popa și Teodorescu au ceasuri cu valoare de apartament cu două camere. Drăghici și Vasilică nu se omoară cu ceasurile de firmă că sunt grele. Mâinile și le păstrează libere pentru a smulge, la o adică, bucăți din cadavrul politic al lui Nicolescu, că` de când îl așteaptă la colțul partidului… La o adică, aici se bagă și Iani, dă-l dreacu` de ceas, că îl dă repede jos, face treaba, se spală de pesede pe mîini și îl pune la loc.
Teodorescu nu prea atacă, partidul său a devenit bio de când a căzut de la guvernare, însă potențial are destul; Vasilică așteaptă să atace și pe alții decât pe cei din mafia pădurilor, care, în urma atacurilor sale, s-au cam stins… de râs; Drăghici atacă deja la carieră, când cu Ponta, când cu Nicolescu, când cu nevasta; Rădulescu ar ataca nevestele altora, cu condiția să arate măcar la nivelul manechinelor din impresionanta sa colecție de Playboy, ceea ce nu prea e cazul; când nu se uită după femei, mai atacă din sânul partidului, să își facă… mâna; Bucura atacă probleme care nu prea sunt ale sale ci mai mult ale primarilor; ăăăă… mai e cineva? Parcă erau mai mulţi, da` să fie că parcă nu ar mai fi niciunu…A! Avem doi miniștri! O șansă care se duce dracu` și ea, degeaba. Cine i-a văzut făcând ceva concret pentru județul acesta, să dea un bip și îi sun eu, pe cuvânt. Institutul de la Ștefănești aproape că își dă duhul, situat între conacul Goleștilor și cel al Brătienilor, cu un ministru argeșean la agricultură…
Măi băieţi şi fete, de ce nu luaţi voi o geacă de-aia albastră, de uzină, cu ”Dacia”, să vă duceţi direct la Ponta, cu puterea celor 4% din PIB dat de o singură firmă, şi să daţi un pic ceasul lui la fix? La fixul vostru, care ar trebui să fie şi al nostru, la bine şi la rău, până când votul ne va despărţi?!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE