# 14 miliarde lei vechi datorate de Best Q Materials, vânate de Direcția Finanțelor. Finanțele cer Tribunalului Comercial Argeş ridicarea suspendării unei creanţe de 1,43 milioane lei deţinută la SC Best Q Materials. DGFP Argeş speră să-şi recupereze debitul după scoaterea la vânzare a unui imobil aparţinând rău-platnicei, numai că firma debitoare invocă procedura reorganizării, ceea ce reduce şansele instituţiei de a vedea banii prea curând. Demersurile DGFP Argeş prin instanţe au intrat în al doilea an. Cazul nu este singular, însă reprezintă un exemplu despre cât au de tras Finanţele pentru creanţele deţinute la firmele intrate în procedura insolvenţei.
În iulie 2013, Tribunalul Comercial Argeş a respins cererea de ridicare a suspendării asupra bunurilor imobile sechestrate debitorului SC Best Q Materials, formulată de DGFP Argeş. Dosarul se va întoarce pe 18 februarie 2014 (după 7 luni de la pronunţarea primei sentinţe) la Tribunalul Comercial Argeş, asta după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursul declarat de DGFP Argeş şi a decis trimiterea cauzei spre rejudecare.
SC Best Q Materials a intrat în insolvenţă în urmă cu un an
Cererea de intrare în insovenţă a SC SC Best Q Materials a fost formulată chiar de către firma debitoare pe 31 ianuarie 2012, iar în februarie, acelaşi an, a fost deschisă procedura insolvenţei. Pentru stingerea creanţelor restante ale SC Best Q Materials au fost sechestrate, în vederea valorificării, bunuri imobile aparținând debitoarei. Printre creditorii firmei amintite se numără DGFP Argeş, ITM Argeş, BCR, SC Direct Spedition Logistic SRL, SC Direct SRL prin Casa de Insolvenţă Transilvania şi altele.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş s-a înscris la masa credală a debitoarei cu 1.432.228 lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi a depus la dosar o cerere de solicitare a ridicării suspendării în ceea ce priveşte respectiva creanţă. Trinunalul Comercial Argeş a respins în iulie 2013 cererea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii. Finanţele consideră că soluţia pronunţată în cauză a a fost dată cu aplicarea greşită a legii 86/2006.
“Pe 20 decembrie 2012 şi 17 ianuarie 2013 au fost organizate primele două licitaţii la care nu s-au prezentat ofertanţi. (…) Menţionăm, de asemenea, că obiectul garanţiei reprezentând imobilul pentru care DGFP – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii este creditor titular al unei creanţe garantate cu ipotecă de rang I nu prezintă importanţă pentru continuarea activităţii şi nu are legătură cu obiectul de activitate ” arăta conducerea DGFP Argeş în cererea de modificare a soluţiei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de ridicare a suspendării creanţei, argumentând totodată că obiectul garanţiei face parte dintr-un ansamblu funcţional, iar prin desprinderea şi vânzarea lui separată, valoare bunurilor rămase nu se diminuează”
Administratorul special al SC SC Best Q Materials este de părere că prima sentinţă a Tribunalului Comercial Argeş este legală şi temeinică şi că, de fapt, Finanţele solicită instanţei ridicarea suspendării pentru a executa silit bunurile din patrimoniul firmei debitoare înainte de parcurgerea procedurii de reorganizare sau faliment şi argumentează că DGFP Argeş are de fapt o creanţă contestată atât în cadrul dosarului de insolvenţă cât şi în cazul procedurii prevăzute de Legea Contenciosului Administrativ motiv pentru care nu ar avea un drept de ipotecă asupra bunurilor din patrimoniul societăţii.
“Imobilul are o importanţă determinantă pentru reuşita planului de reorganizare, având în vedere că în prezent acesta este închiriat , iar contravaloare chiriei este de natură a acoperi integralitatea costurilor fixe aferente unei funcţionări normale a întregii activităţi. “ explică Mihai Ferariu, administratorul special al Best Q Materials.
Firma debitoare mai mizează şi pe faptul că bunurile pentru care se solicită ridicarea suspendării nu sunt garantate în favoarea care DGFP – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, “sechestrul asigurator nefăcând parte din categoria garanţiilor mobiliare sau imobiliare, ci există o măsură asiguratorie constând în indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului în vederea vânzării lor silite atunci când creditorul va avea un titlu executoriu, iar debitorul nu va executa de bunăvoie acel titlu” argumente invocate, de altfel, şi în întâmpinarea formulată de SC Best Q Materials la recursul declarat de DGFP împotriva deciziei Tribunalului Comercial Asrgeş,pronunţată în iulie 2013.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe 18 februarie la Tribunalul Comercial Argeş.
Cristina Stancu
