# Primarul Dulamă le-a înmânat cheia localității. Cu o săptămână în urmă, la Primăria Rucăr a avut loc o invazie, a doua, pusă la cale de Cavalerii Templului Sacru. În sala de protocol a Primăriei, unde au fost primiți cu onoruri, cei prezenți au expus planurile pe care le au, în acest an, în parteneriat cu autoritățile locale. Primarul Ionel Dulamă: ”Avem doi consăteni în acest Ordin, care au facilitat aceste întâlniri. Pentru noi este o onoare și, păstrând tradiția, doresc să vă înmânez Cheia Localității Rucăr, în semn de prețuire pentru ceea ce faceți.”
Vizita în comuna musceleană a Ordinului a avut și un scop caritabil, vizat fiind Centrul de Servicii pentru Copiii in Dificultate Rucăr. Cavalerii au donat bani, dar și materiale de construcții destinate reabilitării clădirii. Micuții au prezentat, în semn de mulțumire, un moment artistic ce a stârnit ropote sincere de aplauze oaspeților veniți atât din Franța, cât și din România. Lucian GHERGUȘ
