De ce ar trebui să candideze Tecău la președinția C.J. Argeș

Publicat pe : 16 februarie 2014

Distribuie știrea

Spiridon Voinescu.
În primul rând pentru că poate. Poate să conducă această instituție complexă pe care, practic, o conduce și în momentul de față. A mai condus-o de unul singur atunci când Constantin Nicolescu a fost operat, atunci când acesta a fost în concedii medicale sau de odihnă. Deci și poate și știe;
Pentru că șefia Consiliului Județean va reveni, categoric, unui PSD-ist;

Pentru că primarii cu greutate din partid – Pendiuc, Georgescu și Boțârcă nu se vor înscrie în cursă;
Pentru că diverși parlamentari fără greutate din partid sau chiar unii nuli și neaveniți vor dori să se înscrie;
Pentru a nu-l lăsa pe Cătălin Rădulescu să își urce la etajul patru din Casa Albă impresionanta colecție de Playboy;
Pentru a nu-l lăsa nici pe Iani Popa să își cocoațe iia Lacoste la același etaj;
Pentru că șefia instituției trebuie preluată de un om echilibrat și nu de vreun nebun disperat după bani, după putere;
Pentru că Nicolescu, rămas președinte al partidului, îl va propune;
Pentru că, altfel, PSD Argeș va cădea pradă unor lupte intestine, lupte care există și în momentul de față, însă armele se țin, încă, sub masă;
Pentru că ”Cele mai întunecate cotloane ale iadului sunt rezervate celor care își păstrează neutralitatea în vremuri de criză morală” (Dante Alighieri, Infernul), iar Florin Tecău nu își dorește să ajungă în iad;
Pentru că și Domnia Sa își dorește să ajungă președintele CJ Argeș.

Vezi și știrea  Istorii neconvenționale. Rezistența armată anticomunistă din Argeș

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE