“Îi felicit pe cei de la PNL că au obţinut aceste rezultate. Puteau fi și mai proaste!”

Publicat pe : 2 iunie 2014

Distribuie știrea

# Declară Tudor Pendiuc, preşedintele interimar al PSD Argeş. Preşedintele interimar al PSD Argeş, Tudor Pendiuc, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că nu înţelege, dincolo de ieşirea de la guvernare, mai noua atitudine a liberalilor, care au anunţat că vor face o alianţă electorală cu PDL, pentru ca apoi să fuzioneze. “Nu înţeleg de ce PNL a ieşit de la guvernare  şi nu înţeleg de ce se bucură aşa, de parcă ar fi câştigat alegerile. (…). Îi felicit pe cei de la PNL că au obţinut aceste rezultate. Puteau fi și mai proaste!”, a declarat, sarcastic, Pendiuc.

Directorii liberali ai deconcentratelor din Argeş vor fi schimbaţi

Cum Crin Antonescu, preşedintele demisionar al PNL, le-a cerut liberalilor din teritoriu să rupă imediat alianţele cu PSD, acolo unde ele mai există, ca să  se alieze cu noii parteneri,  iubirile locale intre liberali şi social-democraţi  devin, de-acum, imposibile.
Cu excepţia lui Florin Gardin,  care a fost eliberat din funcţia de inspector general al ISJ Argeş, până la această oră, în judeţ, toţi ceilalţi  directori de deconcentrate proveniţi din rândul liberalilor au rămas pe funcţii (cu toate că  PNL intrase în opoziţie). La fel şi vicepreşedintele CJ Argeş, Constantin Polexe (PNL). Toţi aceştia urmează însă a fi schimbaţi după anunţata logodnă a PNL cu PDL.  Preşedintele interimar al  PSD Argeş, Tudor Pendiuc, confirmă  viitoarele eliberări din  funcţii ale directorilor liberali.
“Nu suntem dintre cei care lucrăm cu ochii închişi. Noi  am lucrat bine cu liberalii, dar iată ce s-a întâmplat la Bucureşti! “, a mai spus Tudor Pendiuc,  fără a preciza însă când vor avea loc  schimbările.
Din punct de vedere al rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare, organizaţia PSD Argeş s-a  clasat  pe locul 8 la nivel naţional în clasamentul intern al social- democraţilor. Cristina Stancu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE