A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Publicat pe : 15 septembrie 2026

Distribuie știrea

Zilele trecute a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor.

Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării amplasamentului.
Noua creșă va avea o capacitate de 80 de locuri pentru copiii de vârstă antepreșcolară. Clădirea va cuprinde spații destinate copiilor, zone administrative și compartimente tehnico-gospodărești, iar în exterior vor fi amenajate spații verzi și locuri de joacă adaptate diferitelor categorii de vârstă.
Proiectul prevede acces pentru persoanele cu dizabilități, grupuri sanitare speciale și circuite funcționale separate pentru copii și personal. Clădirea va fi eficientă energetic și va fi dotată cu panouri fotovoltaice.
Prin realizarea acestei investiții, administrația locală urmărește dezvoltarea infrastructurii educaționale din Mioveni și creșterea numărului de locuri disponibile în unitățile destinate copiilor de vârstă antepreșcolară.

Vezi și știrea  Consiliul Local Pitești a aprobat repartizarea unui număr de 38 de locuințe sociale

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE