„Acum aveți ocazia să dați cu ei de pavele!”

Publicat pe : 29 mai 2016

Distribuie știrea

# Gigi Dinescu îndeamnă electoratul la violenţă (urbană)

Ca în orice campanie electorală din spaţiul autohton, depăşirea anumitor limite sau frizarea grotescului reprezintă linii de normalitate la români. Inepţiile electorale debitate de candidaţii la alegerile locale s-au mutat din spaţiul public în mediul online, mai exact pe Facebook. Campania pe Facebook e o întreagă bătălie între candidaţi, o modalitate de a-ţi face publicitate pozitivă sau negativă, câteodată. Este cazul lui Gigi Dinescu, preşedintele PNŢCD Argeş, care candidează la funcţia de primar al municipiului Piteşti.

În loc să constituie un cadru propice prin care se pot lansa mesaje de bun-simţ sau se  pot schiţa proiecte sau planuri măreţe pentru oraşul nostru, Facebook-ul îi face lui Dinescu un mare deserviciu, în sensul că prin această reţea de socializare piteştenii iau contact cu elucubraţiile emise de Dinescu în mediul virtual. Însă de la greşelile gramaticale flagrante pe care le comite Dinescu, acum ţărănistul ne dezvăluie a altă faţetă a personalităţii sale: violenţa de limbaj. Iată ce mesaj postează Gigi Dinescu pe Facebook:
„Încă o zi, iar vor veni în cartiere să vă vrăjeasca. Ei vin o data la 4 ani, eu știu ce se întâmplă în cartiere, știu ca nu să reabilitat aproape nimic, sunt trotuare de acu 30 de ani. Nu, nu am să vă deranjez, am promis. Vă vor deranja doar ei, eu știu. Ei nu știu, pentru că ei nu trăiesc în acest oraș, ei sunt navetiști pe la noi. Şi atâta timp cât faci naveta nu pui suflet în proiecte.. Mai credeți în VRĂJEALA LOR? EU ATÂT SPUN, DACĂ VOR CÂȘTIGA EI, PESTE 4 ANI ÎI MAI VEDEȚI, ȘI NOI RĂMÂNEM CU ACELEAȘI PROBLEME. ACUM AVEȚI OCAZIA SA DAȚI CU EI DE PAVELE.
VOTAȚI GHEORGHE DINESCU PRIMAR VOTAȚI PNȚCD 7”.

Campania lui Gigi Dinescu de pe mediul online nu are nicio legătură cu temele reale

Practic, Dinescu îndeamnă electoratul piteştean „să dea cu ei de pavele….” , acesta referindu-se, bineînţeles, la adversarii săi politici. Însă, oricât ne-am chinui să captăm substratul cuvintelor sale, imaginea la care ne conduc termenii săi nu este una chiar plastică, ci mai degrabă una care s-ar putea încadra uşor într-un scenariu de film îmbibat cu sânge..
Poate că stilul de a vorbi al lui Dinescu, dincolo de faptul că sugrumă limba română, ar avea ecou într-o anumită pătură socială, în electoratul frustrat şi marginal. Mesajul lui extrem de justiţiar ar putea avea o încărcătură emoţională pentru acele persoane defavorizate, care simt că nu sunt apărate de nimeni… Gigi Dinescu ar putea fi încadrat în tipologia liderilor naţionalişti de extremă-dreapta, pentru că utilizează un discurs de tip populist pentru a-şi mobiliza electoratul. Arătând o atitudine antisistem, Gigi Dinescu foloseşte sloganuri naţionalist-populiste: „Jos Mafia!”, „Jos corupţia!”, „A face politică înseamnă să serveşti poporul, nu să te serveşti de popor!” şi altele…
În concluzie, campania lui Gigi Dinescu de pe mediul online nu are nicio legătură cu temele reale, cu proiectele sale politice, cu ceea ce vrea să facă el efectiv în oraşul nostru. Dinescu, ca şi alţi candidaţi la Primăria Piteşti din păcate, nu pot pune pe tapet ideile şi proiectele sale, pentru că, în realitate, nu au niciun fel de proiect. În schimb, se rezumă să vorbească despre alţii, îi înjură pe ceilalţi, dar nu propun nimic sau propun subiecte absolut banale. Discută despre orice tâmpenie posibilă, cu excepţia proiectelor.
Domnule Dinescu, vrem să auzim altceva! Vrem să ne spuneţi lucruri care să se ridice la demnitatea şi valoarea unui candidat la Primăria Piteşti!

Vezi și știrea  Șoc (și groază) la PNL Argeș! Mulți primari o regretă pe Alina Gorghiu!

Sabina DIACENCO

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE