Agenţia de Mediu eliberează, la cerere, avizul favorabil pentru arderea miriştilor

Publicat pe : 8 august 2011

Distribuie știrea

# Beneficiarii trebuie să notifice primăria comunei, ISU Argeş, Direcţia Agricolă şi Unitatea Fitosanitară Argeş. În baza OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu completările şi modificările ulterioare, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti eliberează un act oficial prin care sunt acceptate activităţile de ardere a miriştilor.

Potrivit Directorului Executiv Adjunct al ARPM Piteşti, dna Sorina MARIN: “ Este o perioadă în care culturile agricole de vară au fost recoltate, prin urmare, asociaţiile agricole  cât şi persoanele fizice solicită aviz favorabil de la ARPM Piteşti în vederea arderii vegetaţiei ierboase de pe terenurile arabile. Până în prezent a fost eliberat acceptul nostru pentru o suprafaţă de peste 1000 ha  pe teritoriul comunei Bârla, judeţul Argeş. Pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi, beneficiarii trebuie să notifice primăria comunei pe teritoriul căreia se desfăşoară activitatea, de asemenea, trebuie informat ISU Argeş, Direcţia Agricolă şi Unitatea Fitosanitară Argeş.  Acceptul autorităţii de mediu se eliberează în condiţiile respectării de către beneficiar a măsurilor impuse privind protecţia mediului şi normele de apărare împotriva incendiilor”. Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti informează proprietarii de terenuri care au în vedere procesul de ardere a miriştilor de  necesitatea obtinerii tuturor avizelor, astfel încât să se elibereze acceptul ARPM Piteşti şi să nu existe  sancţionări contravenţionale din partea Gărzii de Mediu Argeş.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE