Agenții economici au obligația de a încheia contracte de salubrizare

Publicat pe : 19 martie 2018

Distribuie știrea

S.C. SALUBRITATE 2000 S.A. solicită agenților economici care își desfășoară activitatea în zona deservită și care nu dețin contracte de prestări servicii de salubrizare să întreprindă demersurile necesare pentru încheierea acestora, în conformitate cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006.
În acest sens, cei în cauză, sunt invitați la sediul din str. Târgul din Vale nr. 25 (Serviciul Producție) în vederea încheierii contractelor.

Documentele necesare  pentru semnarea contractului sunt: Certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului (copie), Certificat constatator punct de lucru (copie), B.I./C.I. administrator (copie).
Pe lângă documentele enumerate mai sus va fi necesară și ștampila. După întocmirea contractului veți fi contactați telefonic pentru semnarea și ridicarea acestuia. Refuzul operatorului de a  sancționează potrivit legii.
Programul cu publicul este de  luni până vineri, orele 08:00-16:00. Telefon secretariat: 0248/ 636 886.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE