# Organizația PNL Teleorman nu mai are niciun senator sau deputat de la PNL
Daniel Constantin, deputat de Argeș în perioada 2020-2024, nu a mai reușit să prindă loc în Parlament după alegerile din 1 decembrie. Constantin conduce organizația PNL Teleorman, iar această funcție i-a fost dată de Nicolae Ciucă tocmai pentru a obține un nou mandat de parlamentar.
Trecutul politic al lui Daniel Constantin e unul foarte stufos. A schimbat mai multe partide și a reușit să devină deputat, candidînd ba în Argeș, ba la București. Cu Teleormanul nu i-a mai ieșit, pentru că oamenii au trimis în Parlament deputați și senatori de la PSD și de la AUR.
Deși argeșeanul nostru deschidea lista organizației la Camera Deputaților, scorul obținut nu i-a permis să câștige un nou mandat. Și, pentru prima dată, PNL nu a reușit să obțină niciun mandat de parlamentar în noua legislatură.
Cine-o fi de vină, cine-o fi greșit? Ca să vă faceți o idee, în 2020, PNL Teleorman obținea 3 mandate de deputați și unul de senator. Mai nou, organizația condusă de Daniel Constantin bifează cel mai mare eșec! Niciun parlamentar liberal pentru perioada 2024-2028.
În aceste condiții, e foarte posibil ca Daniel Constantin să plece de la conducerea filialei. Dacă mai are ceva relații, prinde vreun post călduț la stat.
