Spiridon Voinescu
Biserica ortodoxă a măsurilor neortodoxe, așa ar putea fi poreclită, fără prea multă răutate, instituția care, în Argeș, în loc să aducă pace, seamănă, uneori, zâzanie. Băgând și oamenii în păcat. Care păcat nu e bun, după cum spun reprezentanții aceleiași biserici, însă tocmai de aceea trebuie să facem doar ce spune popa… Să facem doar ce spune el pentru că, până la urmă, așa cum spunea un învățat, biserica e un loc în care oameni care nu au fost niciodată în rai îl laudă persoanelor care nu vor ajunge niciodată acolo…
Biserica Ortodoxă Română încă se comportă, uneori, ca un organism autist, greoi și așezat, cumva, cu spatele la vremurile prin care trecem. La fel ca și Arhiepiscopia Argeșului care, iată, exact ca o firmă care intră în incapacitate de plată, intră într-o criză îndărătnică de soluții, criză care nu face decât să adâncească și mai mult distanța pe care, încă, biserica o pune între ea și oameni. Distanță care ar trebui să scadă, să se topească printr-o contopire armonioasă cu nevoile lor, ale oamenilor. Ei bine, la Costești, totul s-a întâmplat exact cum se întâmplă într-un sereleu cu probleme financiare. Șefii bisericești, nefiind cine știe ce bisericoși, au încercat să arunce un preot căzut în dizgrație tocmai din biserica pe care acesta, împreună cu enoriașii, cu dragoste și multă trudă, au ridicat-o din temelii. Au ridicat-o într-un loc cu adânci semnificații, un loc udat de lacrimi, un loc unde, negreșit, Dumnezeu privește mai des. Au ridicat-o pe locul în care, în 1930, peste 100 de persoane au ars în vechiul lăcaș de cult, din lemn. Au ars pentru că singura ușă se deschidea spre interior, și s-a blocat de copiii care încercau, disperați, să iasă. Patriarhul Miron Cristea a organizat, atunci, o colectă publică pentru a se putea ridica o biserică nouă. Regina Maria a venit, în grabă, să aline durerea familiilor care își pierduseră copiii. Nefericita întâmplare a schimbat chiar și o lege, de atunci instituindu-se obligația ca, în localurile publice, ușa de intrare să se deschidă spre exterior. Multe s-au schimbat atunci și de atunci, numai năravurile reprezentanților BOR nu! La prima vedere, înțepeneala i-ar putea fi atribuită Înaltului Calinic. Ei bine, din nou, nu! ÎPS Calinic este un mare erudit, o persoană care a văzut cum câștigă teren catolicii și protestanții dar și alții, printr-o abordare diferită a relației cu credinciosul (ptiu, drace, cât pe-aci să spun ”clientul”). ÎPS Calinic citește, gândește, scrie. Uneori schimbă. Dar nu poate să schimbe chiar tot ceea ce e de schimbat. Scenariile sunt făcute de locotenenți, sergenți și chiar căprari. Oameni ai bisericii îmbrăcați în sutane negre sub care, uneori, se văd plicuri albe. Oameni ai bisericii care, iată, încearcă prin poziții de forță să combine ceea ce le convine lor. Fără a lua însă seama la vocea poporului, care ar trebui să le fie aproape ca o lege. Fără a lua însă seama la faptul că astfel de acțiuni bagă, efectiv, Arhiepiscopia în insolvență. Nu de bani, ci de credibilitate. Și, Doamne ferește, în viitor, de credință…
