Arta icoanelor pe sticlă

Publicat pe : 24 iulie 2013

Distribuie știrea

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 22 iulie – 2 august 2013, atelierul de creaţie  Arta icoanelor pe sticlă, ediţia a III-a, sub coordonarea creatoarei populare Elena Băniceru din Galaţi.
Icoana, esenţa credinţei creştin – ortodoxe, a reprezentat pentru români, de-a lungul încercatei lor istorii, o adevărată fortăreaţă sufletească, un element de speranţă în perioade deprimante, devenind o veritabilă forţă creatoare a spiritualităţii acestei naţiuni.

Obiectivul organizării acestei tabere de pictură constă în aducerea în actualitate a importanţei acestui meşteşug şi a tradiţiei milenare care, prin priceperea şi credinţa meşterilor populari iconari, au străbătut timpurile, particularizându-ne ca popor ortodox. La atelierul de creaţie din acest an, la care tematica iconografică va cuprinde prăznicare şi sfinţi, vor participa 30 de elevi de la Şcoala generală din Vrăneşti şi de la şcolile Alexandru Davila şi Nicolae Iorga – Piteşti.
Deschiderea taberei va avea loc luni, 22 iulie 2013, la orele 10,00, în parcul Goleştilor.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE