Compozitoarea Leyah își interpretează opera, la Filarmonica Pitești

Vineri, 8 noiembrie, de la ora 19.00, la Filarmonica Pitești are loc concertul extraordinar cinematic-pop susținut de Leyah, acompaniată de o echipă de șase artiști care o completează la bas, la tobe și la coarde. În program, piese compuse de artistă: „Carry On”, „Time”, „Yesterday”, „Lovers Game”, „So Far”, „Peace is the only thing we […]

Vești bune pentru profesorii care au predat peste hotare!

Potrivit unui proiect care se află în dezbatere la Camera Deputaților, profesorilor care au predat în străinătate li se va recunoaște vechimea la întoarcerea în România. De asemenea, vor putea să urmeze aceiași pași pentru obținerea gradelor didactice I și II ca profesorii care au obținut vechimea la catedră în România. „Prezenta propunere vizează recunoașterea […]

Istorii neconvenționale. Regina spionajului românesc din Primul Război Mondial

Dacă Eminescu s-ar fi născut la Metz, în Franța, iar Paul Verlaine la Botoșani, notorietatea celor doi ar fi fost alta. Despre Mata Hari s-au scris cărți, s-au făcut filme în timp ce despre Maria Bălan se știu foarte puține lucruri. Acest fapt cred că puteți să-l confirmați și dumneavoastră. Cu toate acestea, Maria Bălan […]

99 de stații de autobuz din Pitești au fost modernizate

# Proiectul a beneficiatde finanțare, prin fonduri europene, de 20.216.633 lei Zilele trecute a început recepția celei de-a treia investiții din cele cinci care intră în componența proiectului „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat”. În teren, la recepție, participă reprezentanții municipalității piteștene, ca UAT beneficiar, dar și […]

Primarul Cristian Gentea a depus jurământul pentru un nou mandat!

# Ce proiecte are edilul Piteștiului pentru 2024-2028? Săptămâna trecută, primarul Cristian Gentea a depus jurământul de investire pentru preluarea unui nou mandat în fruntea Piteștiului. Edilul a fost emoționat și a mărturisit că este mândru pentru că are un nou mandat și că își dorește să nu dezamăgească piteștenii. Urmează patru ani intenși, în […]

Primii bulbi de lalele pentru sezonul 2025, plantați în Parcul „Lunca Argeșului”!

Zilele trecute, floricultorii Salpitflor Green S.A. au început plantarea primilor bulbi de lalele, în Parcul „Lunca Argeșului”, pentru sezonul de primăvară 2025. În perioada următoare, peste 400.000 de bulbi de flori vor fi plantați, manual, de către cei care au grijă de frumusețea parcurilor și a spațiilor verzi din Pitești. Rezultatele muncii lor vor aduce […]

Medicul-scriitor VIOREL PĂTRAȘCU își lansează o nouă carte la BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ

Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 12:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, medicul, jurnalistul și scriitorul Viorel PĂTRAȘCU își va lansa cel de-al zecelea volum de călătorii intitulat ”VIETNAMUL VĂZUT DIN RIȘCĂ”, proaspăt ieșit de sub tipar la Editura ”Paralela 45”, cu itinerarii de vacanță din Asia de Sud-Est, povestite […]

TRIMITE O ȘTIRE