Averea fiului fostului director Romtelecom, Ion Vlad, executată de bănci

Publicat pe : 5 martie 2018

Distribuie știrea

Familia fostului director Romtelecom, Ion Vlad, continuă să fie executată silit de bănci. După ce a făcut avere din afaceri imobiliare, fostul director al Romtelecom Argeş, pe atunci compania era deţinută de statul român, a fost luat prin surprindere de criza imobiliară și economică declanșată în urmă cu aproape un deceniu. Aşa se face că, începând din 2008 şi încheind cu 2011, Ion Vlad, alături de familia sa, a contractat mai multe credite, la CEC Bank, mai toate gajate cu imobile şi terenuri deţinute de aceștia.

Atât el cât și fiul său, Adrian Ștefan Vlad, au ajuns în imposibilitatea de a le mai plăti, iar banca a început să execute pe rând proprietăţile puse gaj.
Adrian Ștefan Vlad a avut de plată către bancă peste 4,2 milioane lei. Pentru a recupera suma CEC Bank va scoate la licitaţie și ultima parte dintre bunurile sale, în vederea recuperării prejudiciului.
Astfel, pe 12 aprilie va avea loc o nouă licitație publică imobiliară, la sediul Biroului Asociat al Executoriloir Bucescu Emanoil Aron și Copaci Vasile Dorel, unde se va scoate la vânzare un teren în suprafață de 1800 mp și construcțiile existente pe acesta. Prețul de începere a licitației este de 626.117,25 lei, redus cu 25% din prețul inițial de 834.823 lei. Este vorba despre un teren aflat în Pitești, în zona Prundu, având deschidere la strada Lânăriei, fiind amplasat într-o zonă periferică industrială. Terenul este situat la o distanță mică de gara Pitești-sud.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE