Baba care l-a dezbrăcat pe Gabriel Bratu de cojocul de general

Publicat pe : 5 martie 2012

Distribuie știrea

Există o tradiţie românească după care fiecare îşi poate alege o babă între 1 şi 9 martie, pentru a vedea cum îi va fi viitorul. Dacă ziua aleasă va fi una însorită, atunci aşa îi va fi şi viaţa în restul anului. Nu ştim dacă Baba (Cătălin), noul ministru al Educaţiei şi Cercetării, aleasă pe data de 1 Martie a fost una cu noroc pentru inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar ceea ce ştim e că de 1 Martie, domnul Bratu a convocat o conferinţă de presă în debutul căreia a dăruit câte un frumos trandafir alb

tuturor doamnelor şi domnişoarelor jurnaliste prezente la faţa locului.  După acest frumos şi plin de romantism moment, a urmat un şi mai înduioşător moment, în care domnul Gabriel Bratu a anunţat că, în urma dicuţiilor cu cei din PDL Argeş şi cu sine însuşi, a decis să se retragă din funcţia de inspector general, pentru a se ocupa mai mult activitatea politică.

Unde se duce Bratu atunci când se duce?

O chestiune ca asta atrage, în mod firesc, o serie de speculaţii.  Motivul adevărat al dezocupării fotoliului de general de la ISJ Argeş este învăluit în ceaţă. 
Ceea ce ştim este că schimbarea din funcţia a domnului Bratu survine ca urmare a unui ordin de ministru. Nu ştim care a fost motivaţia ministrului în această chestiune.
Ceea ce nu ştim este care va fi viitorul politic al (încă) prim-vice-preşedintelui PDL Argeş, întrucât circulă zvonul că, dată fiind o anume răceală dintre el şi senatorul Mircea Andrei, viitoarea candidatură a lui Gabriel Bratu la alegerile parlamentare din toamnă este mai mult posibilă decât probabilă.
Ştim, în schimb, că (deja) fostul inspector general nu este persoana de a cărui situaţie financiară să ne facem prea multe griji, aceasta fiind mai curând una de invidiat.

Vezi și știrea  AEP și ANAF -protocol de colaborare pentru executarea silită a partidelor

Wind of change sau cine e purtătorul de viruşi în PDL Argeş?

Vom şti, cu siguranţă, dacă primăvara care abia a început, va aduce şi alte schimbări la vârfurile instituţiilor deconcentrate, menite sau nu a induce în conştiinţa electoratului ideea unei primeniri mai mult sau mai puţin autentice.
În rest, rămâne ceea ce este ESENŢIAL: Gabriel Bratu nu mai este inspector general la ISJ Argeş. Dar este, în continuare, un om potent în judeţul nostru.     Remus Ştefan

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE