Balul săptămânalului Ancheta – un eveniment așteptat, frumos, ireproșabil organizat

Publicat pe : 2 noiembrie 2016

Distribuie știrea

# Evenimentul monden al toamnei, cu sute de invitați prezenți

La sfârșitul săptămânii trecute, echipa ”Ancheta” a organizat unul dintre cele mai selecte evenimente din judeţ, Este vorba de balul Ancheta, un dineu – devenit tradiție – care a reunit personalităţi reprezentative ale mediului public argeşean, dar şi oaspeţi din alte judeţe, în cadrul elegant oferit de Diamond Ballroom de la Hotelul Ramada din Piteşti.

Este vorba de cea de-a XIV-a ediție, ceea ce spune multe cu privire la seriozitatea instituției de presă organizatoare. Balul Ancheta reprezintă unul dintre cele mai aşteptate momente în calendarul evenimentelor din judeţ. La ediţia din acest an, au răspuns invitaţiei de a fi alături de echipa săptămânalului argeşean, la ceas aniversar, aproximativ 300 de personalităţi ale judeţului, cărora li s-au alăturat şi numeroşi oaspeţi de anvergură regională și națională. Atmosfera a fost întreținută, la superlativ, așa cum s-a întâmplat și la edițiile anterioare, de formația condusă de Dan Șipoteanu. Maestrul Gheorghe Zanfir a reușit, însă, performanța de a-i încânta total pe cei prezenți, susținând un recital de excepție
Coordonatoarea trustului de presă, Camelia Bădulescu, a dezvăluit reţeta succesului şi longevităţii publicaţiei pe care o conduce – echipa. O echipă de jurnalişti care, prin profesionalism şi dăruire, aduce în fiecare zi în faţa cititorilor săi exclusivităţi şi subiecte de anvergură. Prin grandoarea evenimentului, prin impecabila organizare şi mai ales prin prezenţa unui număr impresionant de personalităţi publice, ediţia din acest an a Balului Ancheta a consfinţit poziţia de top pe care echipa săptămânalului argeşean o deţine pe piaţa presei din judeţ.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE