Bârla: 37 km de rețea de apă realizați din cei 45 km prevăzuți

Publicat pe : 15 iunie 2020

Distribuie știrea

Primăria din Bârla, condusă de liberalul Gheorghe Voicu, anunță, pe rețelele publice de socializare, stadiul lucrărilor de infrastructură. Astfel, zilele trecute, am aflat că s-au tras 37 km. de conductă de apă din cei 45 km. prevăzuți. Iată ce am mai aflat:
Stadiul lucrărilor privind proiectul de înființare și extindere a rețelei de alimentare cu apă din comuna Bârla:
– sunt realizați 37 km de rețea din cei 45 prevăzuți;

– sunt executate aproximativ 500 branșamente din cele 1445;
– sunt finalizate cele 3 foraje (puțuri) la 180 m adâncime în satul Urlueni;
– lucrările la gospodăria de apă sunt destul de avansate.
În continuare se lucrează la rețea pe drumul județean, după care vom continua cu branșamentele.
La sfârșitul lunii mai a fost turnat primul strat de asfalt pe cei 6,3 km de drum comunal și în paralel s-a lucrat și la rigole și șanțuri. Asfaltarea DC 137 este un proiect finanțat cu fonduri guvernamentale  (PNDL) și locale.
Totodată, în satul Mozăceni Vale, este aproape finalizată reabilitarea și modernizarea căminului cultural dar și amenajarea parcului pe care autoritățile l-au deschis lângă Monumentul Eroilor. Pentru modernizarea și dotarea Căminului Cultural Mozăceni Vale, conducerea Primăriei Bârla a atras fonduri europene, în timp ce parcul a fost realizat cu fonduri locale.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE