Bătălia pe Legea Salarizării continuă! Marian Preda, rectorul Universității din București: ”Modificările în zona învățământului sunt hilare. Nu înțeleg cine le-a făcut, de ce le-a făcut…”

Publicat pe : 11 august 2026

Distribuie știrea

Viitoarea lege a salarizării a pus paie pe foc în Educație, un sistem umilit și sătul până peste cap de promisiuni și experimente. Comunitatea academică acuză lipsa totală de consultare și o reformă „hilară”, iar ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, amână trimiterea proiectului în Parlament sub presiunea banilor din PNRR. Nemulțumirile față de proiectul noii Legi a Salarizării Unice au apărut în mai multe sectoare de activitate, iar Educația rămâne o prezență activă care spune că reforma pe care o dorește Guvernul este o mare nedreptate pentru profesori.

Marian Preda, rectorul Universității din București se arată ca o voce vehementă din interiorul mediului universitar. În opinia sa, procesul este complet incorect din punct de vedere legislativ, juridic și administrativ, fiind lipsit de elementul esențial: consultarea reală a celor afectați.
„Fără o analiză serioasă înainte, nu poți să faci o modificare a uneia dintre cele mai importante legi din România, cu un impact social-emoțional major. Modificările în zona învățământului sunt hilare. Nu înțeleg cine le-a făcut, de ce le-a făcut și de ce nu ne consultă pe noi.”, a spus Marian Preda, potrivit Edupedu.ro.
De cealaltă parte a baricadei, Guvernul încearcă să calmeze spiritele. Într-un interviu acordat recent, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a explicat că proiectul normativ nu este încă pregătit pentru a fi trimis spre dezbatere și vot în Parlament. Cine e de vină? O spune tot Pîslaru… Sindicatele care contestă vehement reforma, dar care nu au prezentat o alternativă concretă la propunerea Executivului.

Vezi și știrea  Noul ministru al Educației reîncălzește ciorba „tezelor naționale” și promite examene la mai mult de două materii

„Până nu lămurim situația legată de lucrul cu sindicatele pe sănătate și pe educație, nu avem în acest moment o majoritate parlamentară de susținere. Ne propunem să mai stăm 2 săptămâni pe acest subiect […] să putem ajunge la o formă în care încă o dată să putem arăta și susține că proiectul acestei legi nu numai că e bun, pentru că primim niște bani pe PNRR și face bine României.”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru (foto), potrivit Edupedu.ro.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE