Camere video în comuna Coşeşti

Publicat pe : 16 februarie 2014

Distribuie știrea

# Vizaţi sunt hoţii de lemne. Comuna Coşeşti face parte din localităţile unde au avut loc cele mai mari tăieri de lemne, iar vinovaţii sunt din ce în ce mai greu de scos la iveală datorită lipsei de aparatură performantă a autorităţilor de control. Astfel că, Elisaveta Tudose, primăriţa din Coşeşti, s-a hotărât să vină în sprijinul autorităţilor de control, prin montarea de camere video în comună, în special la intrările şi ieşirile din localitate. S-au prevăzut banii din bugetul local pentru 6 camere video şi tot ce înseamnă aparatură de bună funcţionare a acestora, în primă fază, urmând ca în perioada următoare să se continue această investiţie.

,,Noi aveam în gând să montăm în jur de 16 camere video anul acesta, dar eu evit datoriile. Am boala asta, să nu rămân datoare, şi atunci am hotărât să punem 6 camere video, deocamdată. Acestea vor fi montate, în special, la intrările – ieşirile din comună şi prin sate, în punctele esenţiale. Spre liniştea noastră, am zis să facem şi lucrul acesta. Sper să ne ajute foarte mult la prinderea hoţilor de lemne. Poate îi prindem mai uşor”, ne-a declarat Elisaveta Tudose (foto), doamna de fier a administraţiei publice locale.

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Andrei Gerea, a șters pe jos cu Bolojan!

5,5 miliarde lei vechi alocaţi de Consiliul Judeţean primăriei Coşeşti

Aşa cum au promis la începutul anului, reprezentanţii Consiliului Judeţean Argeş s-au ţinut de promisiune şi au alocat, pentru investiţii în comuna Coşeşti, suma de 5,5 miliarde lei vechi. Banii aceştia, conform doamnei primar, vor fi folosiţi, cu precădere, pentru asfaltări.
,,Anul acesta am în plan foarte multe. M-a ajutat şi Consiliul Judeţean foarte mult. S-au ţinut de promisiune şi mi-au dat 5,5 miliarde lei vechi. Trec la asfaltări, lucru ce le-am promis oamenilor de mult. Asfaltez prima dată satul Petreşti, care este un sat foarte mare, şi satul Lăpuşani. Eu am proiecte de asfaltare pentru toate satele, dar rămâne de văzut cum o să ne descurcăm cu banii”, ne-a mai declarat doamna primar Elisaveta Tudose (foto).
Totodată, pentru anul acesta se mai are în vedere şi o separare de apă, investiţie destul de serioasă şi costisitoare, construcţia unui grup sanitar ultra-modern la Şcoala cu Clasele I-VIII Coşeşti şi reabilitarea a două cămine culturale.
”Facem multe lucruri şi anul acesta, lucruri evidente. Ne gospodărim aşa cum putem şi noi. Nouă nu prea ne place să batem toba”, ne-a mai spus doamna Elisaveta Tudose.
Lucian GHERGUŞ 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE