Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a vorbit despre data în care ar putea avea loc alegerile prezidențiale. Primul tur ar putea avea loc în luna martie, iar turul doi în aprilie.
„PNL dorește ca alegerile prezidențiale să fie organizate cât mai repede posibil. Analizând prevederile legislative care reglementează această chestiune, avem la dispoziție 75 de zile pentru a stabili un calendar electoral înainte de ziua alegerilor. Prin urmare, dacă ne dorim ca alegerile să fie organizate până de Paști, asta ar însemna ca turul al doilea să fie organizat pe 6 aprilie, adică primul tur să fie pe 23 martie”, a spus Ilie Bolojan., potrivit Libertatea.ro.
