Numai pokemonii vor putea umple, în viitorul apropiat, sala Teatrului Davila
# Dan Manu, preşedinte CJ Argeş: „…Acum mi se pare o varză: are și fanfară, are și corul Ars Nova, …
# Dan Manu, preşedinte CJ Argeş: „…Acum mi se pare o varză: are și fanfară, are și corul Ars Nova, …
# Autorizarea producătorilor agricoli, stress-ul primarilor Printre problemele ridicate, la ședința cu primarii de săptămâna trecută, s-a numărat și cea…
# Administrația locală atenționează locuitorii să supravegheze cu atenţie copiii şi animalele de companieÎn perioada 29-31 august la Mioveni se…
C.S. DACIA MIOVENI 2012 a obţinut în aceste zile semnătura tenismenei Nicoleta Dascălu, care va reprezenta secţia de tenis a…
# Sevastian Pupăză: ”Nu mai puteam rămâne așa, în situația aceasta, pentru capriciile unui consilier local…” Moment festiv, la jumătatea…
# Primarul Cornel Ionică a adus în atenţia publică proiectul viitoarei săli polivalente Municipiul Piteşti, deşi face parte din rândul…
# Nebunia fondurilor europene. Gheorghe Drăgan: La 12 noaptea am mers la Pitești să modific documentația… Primarul comunei Lunca Corbului,…
# Colegii din partid au încercat schimbarea lui Dan Manu din fotoliul de președinte PSD Argeș, un partid mare și…
# Observațiile și admonestările sunt tipărite și în revista cu apariție lunară a comunei Suntem în secolul XXI, secol al…
În fiecare an, pe 15 august, chiar de marea sărbătoare creştinească a Sfintei Maria, locuitorii comunei Săpata îmbracă straie de…
# Regia Autonomă Județeană de Drumuri nu are utilaje pentru transportul și aplicarea asfaltului După ce și-a început activitatea cu…
În concordanță cu normele europene în privința drepturilor animalelor, la Mioveni, în zona Racovița, funcționează din anul 2014 un adăpost…
# Dosarul va ajunge pe masa judecătorilor Curții de Apel Pitești Război, de trei ani, la Stolnici, pentru celebrul lac…
În urmă cu două săptămâni a avut loc la Giurgiu întâlnirea primarilor din zona de dezvoltare Sud Muntenia la care…
# 1200 animale cu şi fără stăpân sterilizate gratuit în campaniile organizate de FNPA în Topoloveni. În colaborare cu organizaţii…
Luni, 08. august a.c., în comuna Băbana a fost pusă în funcțiune noua stație de tratare și alimentare cu apă.…
Piteștiul este un oraș curat și destul de îngrijit. Administrația locală face eforturi destul de serioase în acest sens, și…
# Lumina, însă, era destul de slabă… Săptămâna trecută, președintele Dan Manu a efectuat o vizită în mai mai multe…
După cum v-am informat, Facultăţile Energetică şi IMST din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti au adus în Mioveni, pentru al…
# Cornel Ionică: ”Este absolut departe de adevăr tot ce s-a spus în legătură cu acest lucru” În urmă cu…
# ”Vreau ca peste patru ani comuna Căteasca să fie într-un stadiu mult îmbunătățit și cu mai mulți investitori” Comuna…
Săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, s-a aflat în vizită de lucru în localitățile aflate pe valea Râului…
În ultimul timp s-a speculat mult pe seama demisiei depuse de directorul RAJD Argeș, Alina Nicolau, demisie înregistrată la CJ…
# Dan Manu este, deja, la a treia vizită în teren, pe partea de infrastructură, de la preluarea mandatuluiLuni, 11…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo