380 de fermieri argeşeni au primit subvenția pentru motorină
# Atenţie! Fermierilor care dau foc miriştilor li se va tăia din subvențiile pe suprafață! # Potrivit legii, beneficiarii subvenţiei…
# Atenţie! Fermierilor care dau foc miriştilor li se va tăia din subvențiile pe suprafață! # Potrivit legii, beneficiarii subvenţiei…
Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală in luna iulie 2014 a însumat 18.389,80 mil.lei, ceea ce…
Noul director al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea infirmă zvonurile potrivit cărora ar fi unul dintre protejaţii deputatului Cătălin Rădulescu,…
Primăria oraşului Mioveni anunţă cetăţenii asupra intenţiei de realizare a „Variantei ocolitoare a orașului Mioveni (centura)- tronson I”(zona Kaufland –…
# Inspectorii ITM au depistat 82 de muncitori la negru. În luna iulie 2014 au fost efectuate 238 controale fiind…
În comuna Săpata se lucrează intens la refacerea dalelor, pentru a permite locuitorilor din satul Dealul Bradului să poată avea…
# Pe acesta nu sunt postate nici măcar declarațiile de avere ale funcționarilor instituției # Edilii au avut însă grijă…
Fostul internat de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni a fost transformat în bloc de locuinţe. Potrivit conducerii Primăriei…
După derularea aproape hilară a programului “Fructul în şcoli” în anul de învăţământ încheiat în urmă cu două luni, când…
Mihai Oprescu şi-a început mandatul într-o perioadă agitată din punct de vedere administrativ şi politic, pe care însă a depăşit-o…
# Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene Argeș, primul testat. Umblă zvonul că, sub umbrela unor concursuri de management, ar fi…
Ionel Voica este noul secretar general al județului, post pe care l-a dobândit chiar miercurea trecută, în urma unui concurs…
Persoanele fizice şi juridice din Mioveni vor beneficia de impozite şi taxe mai mici în anul 2015. Acesta a fost…
# Avertisment! Acest material poate fi citit numai cu acordul părinților. Genul programului: circărie. De vreo trei săptămâni încoace, gura…
# Președintele PSD Argeș, Tudor Pendiuc (foto), ţine să clarifice relaţia cu deputatul Cătălin Rădulescu (foto): “Tot aud că e…
Săptămâna trecută, miercuri, a avut loc, la Guvern, semnarea protocolului de colaborare dintre SC Automobile Dacia SA, Primăria Oraşului Mioveni…
Potrivit proiectului, sala multifuncţională va avea o capacitate de aproximativ 2800 de locuri, suprafaţa totală necesară pentru toate funcţiile acesteia…
Joi, în cadrul şedinţei lunare de Colegiu Prefectural, desfăşurată la Centrul Cultural Educativ, primarul Ion Georgescu a ridicat problema lipsei…
# Firma turcă Martur-Automotive Seating Systems, ce produce scaune pentru Renault şi Ford, va angaja aici 130 – 150 de…
# Termenii sunt folosiți pentru vânzarea unei părți din pârtia de la Băbana. Controversata afacere imobiliară prin care Constantin Toma…
# Amenzile despre care nu ştiţi sau ați uitat pot fi regăsite în deciziile de impunere transmise de primărie #…
Aducem la cunoştinţa locuitorilor oraşului Mioveni, că în perioada iulie – august a.c., se vor continua procedurile de executarea silită…
Lucrările la viitoarea parcare continuă şi în această perioadă. Potrivit viceprimarului Aurel Costache, la acest moment sunt executate o treime…
În centrul civic din Mioveni a fost montat miercuri, 9 iulie a.c., un nou ceas, pe locul celui vechi. Autoritățile…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo