”JUNIOR FEST” – TÂRGUL DE CARTE PENTRU COPII DE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ A AJUNS LA CEA DE-A CINCEA EDIȚIE
Un eveniment cultural de tradiție continuă la Pitești. Ajuns la cea de-a cincea ediție, Târgul de Carte pentru Copii “JUNIORFEST”…
Un eveniment cultural de tradiție continuă la Pitești. Ajuns la cea de-a cincea ediție, Târgul de Carte pentru Copii “JUNIORFEST”…
În fiecare an, la sărbătoarea Înălțării Domnului, poporul român își pleacă fruntea în fața memoriei celor care au plătit cu…
Joia trecută, de Înălțare, comuna Stolnici a fost gazda celei de-a 35-a ediţii a „Festivalului Căluşului Argeşean. Evenimentul a reunit,…
Noaptea Muzeelor 2025 i-a provocat pe vizitatori să descopere realitățile din România comunistă, dar mai ales de la Închisoarea Pitești.…
În week-endul următor va fi Festivalul Internațional de Canto pentru Copii și Tineret GOLDEN TULIP, eveniment care se va desfășura…
Proiectul cultural-educativ intitulat generic ”ARGEȘ. FILE DE ISTORIE”, demarat de Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș în parteneriat cu Școala Militară…
Dacă Mata Hari s-ar fi născut în România, iar Maria Bălan în Olanda, titlul ar fi fost Mata Hari –…
Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti și Editura ROCART, organizează Festivalul Internaţional de…
Ziua Europei, 9 mai, a fost la Pitești Ziua Târgului de Oferte Educaționale, o premieră la nivel de municipiu și…
„În timpul detenţiei, am trecut de multe ori pe lângă moarte. Acest lucru îţi dă o linişte, o seninătate spirituală…
În perioada 19 – 31 mai 2025, Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș propune două expoziții de interes pentru publicul larg,…
FOSTUL PRIMAR INCENDIATOR A luat lumină De la lumânare, Procesul să revină Cu o…amânare! ZILELE MUNICIPIULUI PITEȘTI Serbat în fiecare…
După o perioadă de multe luni în care a fost închis pentru renovări serioase, fosta Prefectură Argeș – actualul Muzeu…
# Curator: Cristina Bogdan – Conf. Dr. la Facultatea de Litere a Universității din București Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea…
La 130 de ani de la naștere, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș îl omagiază pe Lucian Blaga, poet, dramaturg,…
Duminică, 11 mai 2025, începând cu ora 16:00, orașul Mioveni va deveni capitala portului tradițional românesc, găzduind cea mai amplă…
Joi, 8 mai, de la ora 19.00, la Filarmonica Pitești va avea loc concertul simfonic susținut de orchestra simfonică…
# (Câmpulung, Muscel, 30 mai 1854 – Craiova, 30 ianuarie 1897). Membru corespondent al Academiei Române (3 aprilie 1889). #…
Teatrul „Alexandru Davila”, instituție publică de cultură finanțată de Consiliul Județean Argeș, organizează, în perioada 9-18 mai 2025, o nouă…
# 3 MAI – ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂŢII PRESEI – EXPOZIȚIE DE ZIARE INTERNAȚIONALE, LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ ”ZIUA MONDIALĂ…
Pentru prima dată de la înființare, Filarmonica Pitești va avea un șef partidă V1. Violonistul Aron Cavassi are studii…
În sfârșit, după decembrie 1989 este aniversată cum se cuvine ziua de 27 martie 1918 când, în condiții catastrofale pentru…
Sunt dintre noi ce-aşteaptă Învierea Că nici nu ştim cine e viu sau mort, Nu poţi să n-ai de Biblie…
În Vinerea Mare, părintele profesor Constantin Necula a avut-o invitată pe Maria Axinte, fondatoarea Memorialului „Închisoarea Pitești” la un interviu…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo