Se majorează prețul la gaze de la 1 iulie! Există însă și o veste bună!
De la 1 iulie tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale vor fi majorate în medie cu 0,005 lei/kWh faţă…
De la 1 iulie tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale vor fi majorate în medie cu 0,005 lei/kWh faţă…
În urma acțiunii de control care s-a desfășurat în data de 27 iunie 2025 la un agent economic din zona…
Dacia Bigster a intrat într-o competiție de top. Este vorba de Car of the Year care a selectat cele 35…
Vești proaste! Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani. Banii…
Expiră schema de plafonare a prețurilor la energie electrică, aplicată în România începând din anul 2021. Astfel, de la 1…
La negocierile pentru formarea noului Guvern s-a adus în discuție majorarea taxei de drum, idee cu care au fost de…
Compania Porr Construct, care lucrează pe Autostrada Sibiu-Pitești, pe tronsonul cuprins între Tigveni și Curtea de Argeș, a anunțat că…
Lovitură de proporții pentru românii care doreau să-și achiziționeze o mașină nouă prin programul Rabla. Administraţia Fondului pentru Mediu a…
Scenariile privind evoluția României în următoarea perioadă sunt destul de pesimiste. Deficitul bugetar aruncă țara într-un hău periculos și –…
# Consumatorii vulnerabili ar putea primi vouchere pentru energie, de la 1 iulie Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei…
# Este cel mai mare proiect ce va fi implementat în regiunea noastră cu finanțare din fonduri europene Consiliul Județean…
Dacă pe tronsonul 2 al Autostrăzii Sibiu Pitești (Boița-Cornetu) se lucrează cu viteza melcului sub bagheta turcilor de la Mapa-Cengiz,…
Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș R.A., în calitate de administrator al drumurilor județene, informează participanții la trafic că, începând…
Vineri, 30 mai 2025, Municipiul Pitești a semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea obiectivului „Reabilitare hidroizolație parcare supraterană…
În perioada 27 – 30 mai 2025, Apă Canal 2000 Pitești a organizat Concursul regional de detecție a pierderilor de…
Asociațiile de locatari din orașul Mioveni pot apela la serviciile societății noastre pentru operațiunile de curățenie pe scara blocului. Acestea…
Prestigioasa firmă Valcon Roofs, manageriată de fostul primar din Corbi, Virgil Baciu, se află în fața unei noi provocări: restaurarea…
După ce a finalizat vânzările la prima etapă, MAIA Craiovei 2 revine cu Faza a II-a – Blocul B: o…
Continuă veștile bune de pe șantierul Autostrăzii Sibiu-Pitești. După cum a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu,…
După 10 ani cu Iohannis la Cotroceni, timp în care s-a tăcut la greu, a venit interimarul Ilie Bolojan să…
Veste proastă pentru companiile din sectoarele telecomunicații, energie, utilități și infrastructură care dețin sau folosesc construcții speciale precum stâlpi, turnuri…
La invitația Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, Georgeta Aurora Negru, Șef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice –…
Termenul limită până la care argeșenii pot trimite la Fisc declaraţia unică pentru definitivarea veniturilor extrasalariale obţinute în 2024 şi…
Schimbare importantă în administrația centrală! Săptămâna trecută, premierul interimar Cătălin Predoiu, a numit un nou director la Casa Națională de…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo