# Cătălin Teodorescu: ”Prefectul, indiferent cine ar fi, are nevoie de putere!”
# Radu Perianu: ”Este posibil să accept o funcție publică, dacă se creează un context favorabil!”
În această săptămână, continuăm serialul nostru în care vă prezentăm ce mai fac foștii prefecți ai Argeșului. După Gheorghe Davidescu și Iani Popa, am stat de vorbă cu Cătălin Teodorescu și Radu Perianu – doi oameni politici și chiar apolitici, după cum cerea legea la vremea respectivă, care au condus Instituția Prefectului în perioade diferite, cu provocări diferite. Și care, după cum veți citi în rândurile de mai jos, sunt angrenați în viața politică și au opinii diferite despre cum arată Argeșul astăzi.
Cătălin Teodorescu a fost prefect de Argeș pentru o foarte scurtă vreme, în perioada 1 octombrie 2004 – 7 ianuarie 2005. Ca prefect, l-a definit hotărârea cu care a tratat problemele apărute, deloc puține de altfel… Totuși, este cunoscut mai degrabă ca deputat PDL, pentru mandatul său în Parlamentul României care s-a derulat între 2012-2016.
De la politica lui Traian Băsescu, Teodorescu a trecut într-un con de umbră. Aparent. În realitate, s-a dedicat afacerilor pe care le are de 20 de ani în comuna Căteasca. Din punct de vedere politic, din luna octombrie 2023 face parte din AUR, filiala Argeș, un partid despre care spune că îl reprezintă din punct de vedere al valorilor promovate.
# Cu ce vă ocupați acum, domnule Cătălin Teodorescu?
– Mă ocup de business, ceea ce am făcut dintotdeauna. Am o fabrică de tâmplărie și una de saltele de pat la Căteasca.
# Și cum vă merg afacerile?
– Unele mai bine, altele mai puțin bine, după cum merge și țara.
# Revenind la administrație, cum vi se pare actuala conducere a Prefecturii Argeș?
– Nu prea am mai interacționat cu nimeni în ultimii 12 ani, dar îi cunosc personal pe domnișoara prefect și pe cei doi subprefecți și am o impresie bună despre fiecare.
# V-ar plăcea să fiți prefect astăzi, având în vedere provocările pe care le traversează societatea?
– Nici prin cap nu mi-ar trece. Mi se pare că din perioada 2014-2015 încoace, a lucra în adminitrație sau într-o funcție în Executiv este nu numai riscant, dar nu poți avea libertatea de mișcare, ești un simplu executant și eu nu am nevoie de așa ceva.
# Dacă ați putea, ce ați îmbunătăți în activitatea actualului prefect de Argeș?
– Prefectul, indiferent cine ar fi, are nevoie de putere. Nici pe vremea mea nu mai avea mare putere, dar nici acum nu are. Aici aș face schimbări. Nu poți să fii prefect și să ai rol decorativ.
# Cum vedeți Argeșul, astăzi?
– Nu aș putea să spun că au avut loc transformări majore. Argeșul este de un nivel mediu. În ultimii ani s-au închis unități industiale importante, iar dacă ne referim la nivelul de trai și de bunăstare, acestea sunt în regres. Deci, ce să spun? Argeșul poate mult mai mult.
# Ce părere aveți despre Guvern și premierul Ilie Bolojan?
– Nu știu dacă puterea e la București sau în altă parte… Întreg Guvernul e format doar din executanți, începând cu premierul.
# Credeți că puterea României este la Bruxelles?
– Puterea e doar acolo! Asta a ales poporul.
_________________________________
Avocatul Radu Perianu a ajuns prefect de Argeș în octombrie 2021, cu susținerea PNL. S-a dovedit o prezență activă în instituție, caracterizată de onestitate și bun simț. Și pentru că a ajuns prefect într-o perioadă în care rețelele de socializare au devenit o adevărată trambulină pentru promovare, Perianu a folosit din plin acest atu. Și-a încheiat activitatea în aprilie 2024, înainte de a-și depune candidatura pentru președinția CJ Argeș.
# Cu ce vă ocupați acum?
– Sunt avocat de 26 de ani, deci îmi exercit meseria. Fac parte din Baroul Argeș.
# Cum vi se pare actuala conducere a Prefecturii Argeș?
– Atâta timp cât am fost prefect, dar și după aceea, nu am comentat nimic despre foștii sau actualii prefecți. Deci prefer să îmi păstrez obiceiul, este un gest de seriozitate. Oricum, aș spune că îi consider oameni de bună credință pe cei care conduc astăzi Prefectura Argeș.
# V-ar plăcea să fiți prefect astăzi, având în vedere provocările pe care le traversează societatea?
– Nu mi-ar plăcea. La vremea respectivă mi-am făcut datoria cu bună credință, iar cei care vor să vadă, se pot uita pe pagina mea de social-media. Bine, acolo vor găsi cam 20% din ceea ce am făcut în activitatea de prefect al Argeșului. Mi-am pus întreaga experiență în slujba argeșenilor și am dat tot ce am putut la momentul respectiv.
# În viitor, ați fi interesat de o altă funcție publică?
– Teoretic, da, cu condiția să corespundă cu dorința mea și cu experiența pe care o am. Mă refer că nu aș putea să fiu șef al secției de chirurgie… Deci este posibil să accept, dacă se creează un context favorabil, nu exclud posibilitatea. Altfel, îmi exercit în continuare meseria pe care o fac de 26 de ani, este o meserie foarte frumoasă și foarte solicitantă.
# Dacă ați putea, ce ați îmbunătăți în activitatea actualului prefect de Argeș?
– Acum voi spune ceva care s-ar putea să deranjeze – aș mări numărul de sancțiuni pe care le poate da prefectura. Responsabilitățile sunt uriașe, dar posibilitățile de a acționa ale prefectului sunt limitate. De exemplu, în cazul consolidării clădirilor cu risc seismic, ar trebui să se intervină mai judicios. Exemple sunt multe, dar mă limitez la acesta pentru că nu doresc să lezez pe cineva.
# Cum vedeți Argeșul astăzi?
– Acum vorbesc nu numai că am fost prefect, dar am candidat la CJ și m-am informat foarte serios despre oportunitățile și posibilitățile de dezvoltare ale județului. Nu am câștigat, dar candidatura mea nu a fost de formă. La vremea respectivă, am stat de vorbă cu mii de argeșeni, m-am documentat asupra nevoilor și resurselor pe care le are județul nostru și am înțeles că Argeșul poate fi mult mai sus decât este acum.
În Argeș s-au schimbat două lucruri: s-a inaugurat Drumul Expres Craiova-Pitești și centurile ocolitoare ale Bucureștiului, care ajută ca să ajungem de la Pitești la Constanța pe autostradă, practic Piteștiul a devenit un nod rutier important. Eu nu caut vinovați. Am avut un program electoral foarte bine închegat, oricine poate, azi, să se inspire și să pună în aplicare ideile mele.
# Ce părere aveți despre Guvern și premierul Ilie Bolojan?
– Actualul Guvern este într-o situație ingrată. Trebuie să pună statul român pe linia de plutire și nu o poate face decât prin măsuri nepopulare. Orice Guvern vrea să crească nivelul de trai, să majoreze pensii, să creeze locuri de muncă, pentru că asta înseamnă capital politic, dar, din păcate, acum nu se poate… Și este o uzură foarte mare pe Guvern, pentru că oamenilor nu le convine situația în care se află. Dar fără aceste măsuri nu putem continua.
