În data de 29 iulie 2013, ora 11.00, la Școala Cârstieni din comuna Călinești, județul Argeș, va avea loc deschiderea oficială a Centrului de zi pentru copii ”PLATO SCHOOL”, acesta fiind de altfel primul centru de acest tip destinat copiilor romi din județul Argeș. La deschiderea oficială a Centrului a fost confirmată prezența Excelenței sale, Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, invitat de un grup de studenți olandezi care și-au manifestat interesul de a sprijini orice demers referitor la integrarea socială a romilor. Centrul, dezvoltat în parteneriat de Asociația ”Sprijin pentru viață”, D.G.A.S.P.C. Argeş, Primăria comunei Călineşti, Şcoala Gimnazială Vrăneşti, Fundaţia Tynaarlo – Piteşti şi Platotrainees (Olanda), va oferi servicii educaționale în completarea celor oferite în școală, pentru un număr de 20 de copii din satul Valea Corbului – copii cu probleme sociale majore pentru care riscul de abandon școlar sau chiar de instituționalizare este foarte ridicat.
Primăria Rucăr are datorii uriașe către constructori!
Primăria comunei Rucăr este sufocată de datorii într-o Românie unde lupta pentru putere, de la București, i-a uitat pe primari.…
