Spiridon Voinescu
Uluitor, căderea guvernului Boc părea, acum numai câteva zile, iminentă. Și părea că nimic nu ar mai fi putut schimba mersul lucrurilor. Pentru că cele câteva sute de protestatari își strigau, cu ajutorul televizoarelor, protestul și nemulțumirea în fiecare casă. Iar ”jos guvernul!” și ”demisia!” țipau neostoit în difuzoarele fiecărui aparat lăsat deschis până și în cel mai liniștit și îndepărtat colț
de țară. Vremea suficient de rea cât să facă două victime a dus însă, imediat, la pierderea totală a atenției de către televiziunile de știri. Toți redactorii cantonați la Universitate au dat năvală pe DN1 și pe cele două autostrăzi ca să arate poporului vitregia vremii. Cei care strigau despre vitregia regimului au rămas să urle precum câinele la lună. Degeaba. Televiziunile mogulilor, simțind mirosul sângelui proaspăt, fugiseră deja cu triplul vitezei legale. De fapt, pentru cine a fost suficient de atent, filmul s-a rupt odată cu moartea actorului Emil Hossu, miercuri seara, pe la șapte și ceva, în a paisprezecea zi de proteste. Și din acel moment cei cinci sute de oameni au rămas doar cinci sute, pentru că nimeni nu le-a mai multiplicat strigătul.
Oamenii s-au strâns și a doua zi. Și a treia. Nimic, până și codul galben s-a schimbat în cod portocaliu, parcă să le facă în necaz. Iar Boc l-a luat la dreapta sa pe doctorul Arafat care, cuminte, a spus că situația este monitorizată permanent și chiar este sub control. Vremea rea a continuat iar codul portocaliu a fost extins câteva zile. Ce dracu? Și vremea are carnet de partid?…
