În urmă cu aproape 6 ani, Comisia Europeană a emis Directiva 98/CE prin care s-a instituit obligativitatea statelor membre de a încuraja şi asigura colectarea şi separarea deşeurilor în vederea asigurării unei gestionări economice eficiente. Prin Directivă, ca şi prin alte norme legislative europene, sunt stabilite obiective clare privind reutilizarea şi reciclarea, precum şi limitarea depozitării deşeurilor în gropi de gunoi. Potrivit acestor norme, până în anul 2015, autorităţile locale sunt obligate să pună la punct condiţiile pentru colectarea separată a patru tipuri de deşeuri – hârtie, mase plastice,
metale şi sticlă, obiectiv aproape realizat în Argeş. România s-a angajat ca până în anul 2020 să atingă un nivel de reciclare a deşeurilor, pe cele patru tipuri, de minimum 50% din masa totală colectată. Astfel că, autorităţiile judeţene, prin A.D.I. SERVSAL Argeş, după ce au asigurat logistica necesară colectării selective a deşeurilor printr-un program european, fiind printre primele judeţe din România care a implementat un astfel de program, acum, principala preocupare a oficialiilor argeşeni o reprezintă conştientizarea populaţiei în a colecta deşeurile menajere selectiv.
În perioada 4-6 aprilie 2014 Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Servsal Argeș a organizat o sesiune de comunicare în cadrul evenimentului ,,Tabăra Media” organizat la Bughea de Sus. La acest eveniment au participat reprezentanții mass mediei argeșene și reprezentanți ai S.C. EcoRom Ambalaje S.A(socicietate cu responsabilitate în domeniul deșeurilor de ambalaje provenite de la agenții economici).
În cadrul sesiunii au fost dezbătute teme legate de evoluția implementării proiectului a ,,Managementul Integrat al Deșeurilor în Județul Argeș”, obligațiile și angajamentele României în raport cu directivele europene în privința gestionarii deșeurilor, tendințele la nivel European și mondial, precum și proiectele viitoare ale Asociației de Dezvoltare intercomunitară Servsal Argeș.
Peste 1000 de elevi implicați în acțiuni și proiecte privind protecția mediului
Un alt proiect legat de informarea cetăţenilor cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor a mai avut loc în cadrul programului şcolar educaţional, ,,Şcoala Altfel” unde, peste 1000 de elevi au fost implicați în acțiuni și proiecte privind protecția mediului, selectarea deșeurilor, educație și comportament civic responsabil, proiecte pe care ADI SERVSAL ARGEȘ le-a susținut cu logistica necesară (flyere,pliante,saci ,mănuși,premii ,tricouri și diplome).
În cadrul programului şcolar ,,Săptămâna Altfel” ADI SERVSAL Argeş a desfășurat activități în instituțiile de învățământ din Pitești, Mioarele, Câmpulung , Stoenești, Dragoslavele.
,,La Pitești am avut o acțiune de informare și conștientizare publică la Şcoala Nr. 8, în cadrul căreia elevii au împărțit pliante, au discutat cu cetățenii și au completat chestionare privind selectarea deșeurilor și protecția mediului.
În Câmpulung am organizat Crosul Voluntarilor de Mediu și Lecții de ecologie în școli. Programul educațional a cuprins prezentări în powerpoint pe categorii de vârstă, discuții și jocuri interactive pe tematica selectării deșeurilor. Se pare că educația inversă funcționează și de aceea am ales să le oferim micuților o scrisoare motivaționala pe care să o citească părinții lor.
După toate aceste acțiuni am primit un feed-back pozitiv din partea elevilor și profesorilor, care-și doresc să se implice activ și pe viitor în astfel de programe.
Ne dorim ca astfel de proiecte să se desfășoare pe toată durata anului pentru a crea o continuitate în acest domeniu.
ADI Servsal își propune ca pe viitor să implice cât mai mulți elevi în proiecte comune cu UAT-uri, ONG-uri și să dezvolte un corp al voluntarilor de mediu care-și vor desfășura activitatea în cadrul ONG-urilor, vor scrie proiecte și se vor implica în implementarea lor alături de noi pentru a proteja apa, aerul și solul”, ne-a declarat Gabriel Moiceanu, directorul A.D.I. SERVSAL Argeş.
Lucian GHERGUŞ
