Comisarul sef Gabriel Gherghe, împuternicit la IPJ Harghita

Publicat pe : 12 octombrie 2020

Distribuie știrea

De luni, 12 octombrie, comisarul șef Gabriel Gherghe, adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, a fost detașat de IGPR, la IPJ Harghita. Astfel, IPJ Argeș a rămas temporar cu un singur adjunct în persoana comisarului șef Florin Mocanu, care este titular pe post, funcție pe care a obținut-o în urma unui concurs organizat în urmă cu doi ani. Florin Mocanu este adjunctul pe linie de Ordine Publică și Poliție Rutieră.

„Unul dintre colegii noștri a fost împuternicit, pe o perioadă limitată, la un alt inspectorat pentru a acorda sprijin acolo, întrucât aveau probleme cu personalul. Încă nu s-a decis cine va prelua atribuțiile de conducere ale acestuia”,  ne-a declarat Mihai Neagoe, comandantul poliției argeșene.

 

Vezi și știrea  Educația a pierdut zeci de mii de posturi, mai mult decât toate primăriile, consiliile județene și instituțiile locale la un loc

 

Până la o nouă numire în funcția de adjunct al Șefului Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, atribuțiile din fișa postului vor fi îndeplinite de inspectorul șef Mihai Neagoe și de celălalt adjunct – Florin Mocanu.

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE