Consiliul Județean Argeș a aderat la Polul Auto Muntenia

Publicat pe : 21 aprilie 2013

Distribuie știrea

Miercurea trecută s-a semnat acordul de parteneriat privind aderarea Consiliului Județean Argeș, reprezentat de președintele Constantin Nicolescu, la Polul de competitivitate ”Auto Muntenia”, o asociere între întreprinderi, organisme de cercetare şi instituţii de educaţie angajate într-o cooperare partenerială având ca ele-ment principal strategia comună de dezvoltare a regiunii Sud – Muntenia.
Scopul asocierii membrilor Polului Auto Muntenia este acela al promovării și creșterii competitivității în domeniul industriei auto, prin dezvoltarea de noi proiecte de investiții și creșterea gradului de integrare, prin crearea de noi locuri de muncă, crearea de structuri de cercetare – dezvoltare – inovație între

Vezi și știrea  Bradu. Primarul Dan Stroe și viceprimarul Gheorghe Negoi au premiat cele mai longevive cupluri!

întreprinderi, universități și institute de cercetare, achiziționarea de echipamente și tehnologii, precum și colaborarea cu autoritățile publice locale, regionale și centrale, în vederea asigurării dezvoltării durabile a sectorului auto.
Inițiatorii polului sunt SC Automobile Dacia SA, SC Renault Tehnologie Roumanie SA, SC Matrițe Dacia SRL, SC Prodconsult SRL, SC Aqua Financial Consulting SRL, SC ICPE Actel SA, Universitatea Politehnică București, Universitatea Pitești, Universitatea Valahia Târgoviște.
Alături de Consiliul Județean Argeș au aderat la Polul Auto Muntenia și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, reprezentată de directorul Liviu Mușat, și Consiliul Județean Dâmbovița, reprezentat de președintele Adrian Țuțuianu.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE