Cornel Penescu, din nou în sălile instanțelor

Publicat pe : 4 decembrie 2017

Distribuie știrea

# În așteptarea procesului în care este acuzat de infracțiuni privind delapidarea, Cornel Penescu a făcut glume pe holurile instanței cu avocații pe care îi cunoștea
Nici nu a ieșit bine din închisoare, că omul de afaceri Cornel Penescu, fostul patron al FC Argeș și Pic, este din nou prezent în holurile și sălile instanțelor din Argeș. De această dată, Cornel Penescu a fost trimis în judecată pentru delapidare, alături de fratele său, Ilie Penescu, de fostul director economic al firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, dar și de Lucia Weiss, director economic la aceeași firmă.

Aceștia sunt acuzați că au delapidat fondurile PIC. Parte civilă în dosar s-a constituit Agenția Națională de Administrare Fiscală – prin Direcția Generală Juridică București, dar și lichidatorul judiciar al S.C. PIC SA, Pricewaterhouse Coopers Business Recovery Servisec Ipurl.
Pe 28 noiembrie, Cornel Penescu a fost prezent, alături de fratele său, Ilie Penescu, la Tribunalul Argeș, unde a avut loc un nou termen în legătură cu măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară în cazul dosarul de delapidare privind fondurilor PIC. Magistratul de la Tribunalul Argeș a dispus amânarea pronunțării la 12 decembrie, dată la care se va decide dacă se va începe judecarea cauzei pe fond. Cu toate acestea, Cornel Penescu a fost binedispus. Omul de afaceri a făcut glume și a vorbit destins, pe holurile instanței, în așteptarea începerii procesului său, cu o parte din avocații pe care îi cunoștea.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE